Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a demisionat din funcţie. Anunţul Administraţiei prezidenţiale vine ca un şoc, mai ales că fosta jurnalistă  a ocupat timp de 3 ani această funcție. Ea a fost numită purtător de cuvânt al președintelui în august 2016.

“Se încheie o etapă frumoasă din viața mea profesională. Îi mulțumesc președintelui pentru încredere, susținere și ocazia de a învăța mai mult. Este momentul să mă pregătesc pentru noi proiecte”, a transmis Mădălina Dobrovolschi, refuzând să spună dacă va rămâne în viața politică.

Cine este Mădălina Dobrovolschi

Înainte de a ajunge la Palatul Cotroceni, Mădălina Dobrovolschi a fost junalist, la TVR, B1 Tv și Antena 3. Înaintea alegerilor din 2014, ea a moderat, la postul B1TV, duelul electoral dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta.

Aceasta este căsătorită cu pilotul preferat al președintelui, Emil Dobrovolschi și au împreună un copil. Cei doi locuiesc astăzi într-o vilă superbă, cu o suprafață de 350 de metri pătrați, pe care au cumpărat-o în anul 2018.

După cum arată declarația de avere a Mădălinei, cu siguranță aceasta a fost luată pe credit, ea având datorii la bănci de 638.106 lei, adică aproximativ 140.000 de euro, ceea ce înseamnă că și costul locuinței proaspăt achiziționată a fost unul consistent.

Din ultima declaraţie de avere, depusă de actualul purtător de cuvânt de la Cotroceni în iunie 2019, reiese că aceasta deţine, împreună cu soţul său, două terenuri intravilane la Buftea, pe lângă casă de locuit, cumpărată în 2018.

În februarie 2019, Mădălina a obținut 75.000 de euro din vânzarea unui apartament.