Procurorii DIICOT au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile pe Darius Vâlcov pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, după ce a publicat pe Facebook protocolul secret SRI-PÎCCJ, informează Mediafax.

”Prin ordonanţa din data de 18.06.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, pentru săvârşirea infracțiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, faptă prevăzută şi pedepsită de art.407 al.3 CP. În fapt s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat intitulat „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Vâlcov a fost pus sub acuzare încă din luna februarie, fiind citat de două ori pentru a fi audiat. Darius Vâlcov a postat pe Facebook, în august 2018, un protocol de colaborare între SRI şi Parchet, care avea caracter clasificat, referitor la ”cooperarea pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin”, încheiat în decembrie 2016.

Te-ar putea interesa și: