Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete privind pensionarea sau reîncadrarea unor magistraţi. Printre acestea se numără şi decretul ce-l vizează pe George Bălan, fost vicepreşedinte CSM, care este numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, relatează Ştiripesurse. George Bălan este fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi fost vicepreşedinte al CSM. El era considerat în 2012 favorit pentru a deveni procurorul general al României, numai că DNA l-a inculpat pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de furnizare de informații nedestinate publicității, în formă continuată și de asociere pentru săvârșirea infracțiunii de furnizare de informații nedestinate publicității.

La momentul punerii sub acuzare, DNA a scurs în presă mai multe stenograme cu George Bălan, inclusiv din discuţii ale acestuia cu Marian Petrache, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, şi cu Victor Ponta, premierul României la acel moment. Pe 11 iulie 2012, Secția pentru procurori din CSM a decis că se impune suspendarea din funcția de membru al CSM a lui George Bălan pe motiv că „menținerea în activitate a domnului procuror Bălan George, asupra căruia planează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte incriminate penal, în funcția de membru al CSM, pe parcursul procedurii de verificare a bunei reputații se poate aduce atingere gravă prestigiului justiției”. Decizia de achitare a procurorului George Bălan a venit pe 22 iunie 2015, fiind pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Celelalte decrete semnate de Klaus Iohannis sunt:

  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a domnului Ioan Irimie – pensionare, la data de 22 iulie 2019;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror, în prezent suspendat din funcție, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a doamnei Carmen Sîrboiu – în temeiul art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă  Judecătoria Hunedoara şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Deva a domnului Gheorghe Ungureanu;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă  Judecătoria Târgoviște şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Găeşti a domnului Valerică-Norocel Popa, cu păstrarea gradului profesional de tribunal;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva si numirea în funcția de judecător la Judecătoria Sebeş a doamnei Alexandra Lavinia Tomuleţiu;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă  Judecătoria Lipova şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Hunedoara a doamnei Simona Ciobanu;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă  Tribunalul Gorj şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Baia de Aramă a doamnei Doriana Rotaru, cu păstrarea gradului profesional de tribunal;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Sectorului 5 București a doamnei Rodica Greta Chiurtu, cu păstrarea gradului profesional de curte de apel;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă  Tribunalul Ilfov şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Răcari a domnului Dragoş Alecsandru Paraschiv, cu păstrarea gradului profesional de tribunal;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă  Judecătoria Bolintin Vale şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Giurgiu a domnului Iulian Adrian Baraş;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă  Judecătoria Zalău şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Jibou a doamnei Ionela-Violeta Trenca;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Constanța a doamnei Raluca Georgeta Ceauşu, cu păstrarea gradului profesional de curte de apel;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă  Judecătoria Medgidia şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Medgidia a doamnei Liliana Aurelia Potîrcă;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Tulcea a doamnei Elena Simion;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă  Judecătoria Târgu Jiu şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Târgu Jiu a domnului Grigore Cosmin Băloi, cu păstrarea gradului profesional de tribunal;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Târgu Jiu a doamnei Cristina Durlă;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a domnului Laurenţiu Marius Grecu, cu păstrarea gradului profesional de tribunal;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Strehaia a doamnei Magdalena Daniela Chiazna;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Brăila a doamnei Cristina-Emanuela Mărgărit, cu păstrarea gradului profesional de tribunal;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Piteşti a doamnei Alina Hubert, cu păstrarea gradului profesional de tribunal;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Ploiești a doamnei Alexandra Georgiana Oprescu, cu păstrarea gradului profesional de curte de apel;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Ploiești a domnului Sebastian Ştefan Mazîlu;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Pogoanele a domnului Ionel Tiberiu Dinu;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Râmnicu Sărat a doamnei Daniela Bratulea, cu păstrarea gradului profesional de tribunal;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Sânnicolau Mare a doamnei Mihaela-Camelia Pop, cu păstrarea gradului profesional de tribunal;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş şi numirea în funcția de judecător la Judecătoria Chişineu Criş a doamnei Brigitte Sighete.