Președintele Klaus Iohannis a susținut luni seară, la Cotroceni, o declarație de presă, în care a cerut demisia lui Felix Bănilă, din funcția de procuror-șef la DIICOT.

”Au trecut deja două luni de la tragedia îngrozitoare de la Caracal, care a zguduit România.

Deși am convocat CSAT, am arătat ce trebuie sa facă guvernul și am cerut în mod repetat să se ia măsuri, nimic nu sia întâmplat.

Instituțiile statului au obligația să își exercite cu maximă repsonsabilitate misiunea de a apăra cetățenii țării.

Este revoltător însă cum în ultima săptămână unele instituții publice au reacționat, atât în ceea ce privește Cazul Caracal, cât și crima din Dâmbpvița.

În ambele cazuri am vazut reactii intarziate si gesturi publice de-a dreptul scandaloase, care denota lipsa de preocupare la adresa cetățenilor.

Este un exemplu de AȘA NU!”, a declarat Klaus Iohannis.