Iohannis a declarat că guvernul PSD nu poate rămâne în funcție, întrucât este un guvern toxic.

Președintele a anunțat că nu acceptă nicio propunere pentru remanierea guvernului.

„Deciziile mele: nu accept nici o propunere de remaniere din partea acestui guvern,” a declarat șeful statului, care a precizat: „Resping propunerea pentru Ministerul Justiției. PSD și ALDE sunt vinovate pentru dezastrul actual. Nu voi tolera propuneri care sunt împotriva valorilor democratice.”

„Resping propunerea pentru Educație (Șerban Valeca – n.red). Nu voi accepta propuneri care să fragilizeze domenii-cheie precum educația. Nu avem nevoie de soluții ale trecutului,” a mai ad[ugat Iohannis.

„Resping propunerea de vicepremier pe teme economice. Există decizii asumate de statul român în baza parteneriatului strategic cu parteneri occidentali pe care nu vreau să le periclitez cu numiri precum cea înaintată de PSD. Nu pot accepta propuneri contrare acestei direcții”, a subliniat președintele.

Conducerea ALDE a decis luni ieşirea partidului de la guvernare şi susţinerea candidaturii lui Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Ulterior, preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a anunţat decizia conducerii social-democrate de a rămâne la guvernare. Dăncilă a afirmat că pentru PSD „este foarte important ceea ce se întâmplă cu România” şi că, dincolo de interesele şi deciziile politice, partidul pe care îl conduce are responsabilitatea de a asigura stabilitate pentru ţară.