Astfel, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost condamnat luni de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a intervenit pentru numirea fiicei unui consilier judeţean în Buzău într-o importantă funcţie publică.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Instanţa a mai dispus menţinerea măsurii asiguratorii până la concurenţa sumei de 62.143 lei.

Valeriu Zgonea se declară nevinovat

La ultimul termen al procesului, din 20 ianuarie, un procuror de la DNA a cerut ca Zgonea să fie condamnat la o pedeapsă orientată spre mediu, cu circumstanţe agravante.

În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Valeriu Zgonea a spus că este nevinovat şi a cerut să fie achitat.

 

Cine mai este implicat în dosar

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică.

Este vorba de Ionela Viorela Dobrică, în prezent deputat PSD de Buzău.

Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

Astfel, Dobrică ar fi plătit în 2013 o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Zgonea.

„Numitul Dobrică Dumitru a organizat, pe cheltuiala SC (…) SA Pătârlagele, pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan şi concubina sa, o excursie de 4 zile la Viena, în intervalul 16.05.2013 – 19.05.2013, suportând inclusiv contravaloarea unor bilete la concerte susţinute de (…) şi (…), excursie contractată prin intermediul SC (…) SRL Buzău. (…) În vederea disimulării plăţii sejurului pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan, numitul Dobrică Dumitru i-a cerut (…) să întocmească separat o factură pe numele acestuia, pe care de altfel numitul Dobrică Dumitru a achitat-o personal în numerar, iar concubina sa a fost înscrisă pe o altă factură emisă pentru SC (…) SA cu explicaţia ‘prestări servicii'”, se arată în rechizitoriu.

Conform documentului, factura a fost întocmită în favoarea unei societăţi comerciale, cu scopul de a putea deduce ulterior cheltuielile.

„Despre programul sejurului, numitul Dobrică Dumitru a informat-o telefonic pe (…), acesta precizând că inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan are la Viena şi o întâlnire oficială cu nişte ambasadori. (…) De altfel, articolele de presă de la acel moment confirmau participarea inculpatului Zgonea Valeriu Ştefan la concertul (…) de la Viena legat de o vizită oficială a inculpatului”, se menţionează în rechizitoriu.

Conform DNA, la data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu, relatează agerpres.

Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, fiica lui Dobrică şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Dumitru Dobrică a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, care nu a fost acceptat de către judecători.