Fiul lui Gheorghe Dincă venise împreună cu sora sa la CNA pentru a depune plângere împotriva mai multor televiziuni.

La iesire însă, jurnaliștii celor doua televiziuni le-au adresat mai multe întrebări, iar fiul lui Gheorghe Dincă a răbufnit.

„Astăzi, la ora 15.01, prin apel 112, un jurnalist a sesizat faptul că el, precum și alți colegi din presă au fost loviți de către un bărbat, pe care doreau să-l intervieveze.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 17, precum și echipaj de prim ajutor.

Persoanele vătămate au fost duse la audieri și de asemenea, bărbatul reclamat ca agresor este căutat în vederea audierii.

Cercetările se vor desfășura sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5”, transmite Poliția Capitalei.

Unde a dispărut fiul lui Dincă?

Fiul lui Gheorghe Dincă, presupusul criminal al crimelor de la Caracal a fost contactat telefonic de Antena3.

Potrivit declarațiilor, acesta susține că se află cu sora lui, în mașină, în drum spre Arad.

În ceea ce privește căutările poliției, fiul lui Dincă a spus că în opinia sa nu s-a întâmplat nimic grav și nu a fost contactat sub nicio formă de poliție. Acesta susține că toate întâmplările au avut loc după ce fost provocat, pentru a crește rating-ul la televiziuni.