Ministerul Sănătății a fost informat de reprezentanții Institutului National de Boli Infecțioase Matei Bals că, probele pacientei de 33 de ani din Suceava internată in Spitalul de Boli Infecțioase din Iași sunt negative pentru gripa si noul coronavirus.

Tanara nu este infectata cu noul coronavirus. In aceste conditii, medicii infectionisti din unitatea sanitara ieșeană vor decide externarea sau tratament de specialitate pentru alte afectiuni, daca este cazul.

Femeia a fost internată vineri seară la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi. Au fost luate și măsuri de precauție, astfel încât tânara a fost cazată într-un salon amenajat special şi i s-au recoltate probe de mai multe feluri, care au fost trimise spre examinare în cursul acestei nopţi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” din Bucureşti.

UPDATE

Pacienta de la Suceava a iesit pozitiv la gripă AH3, conform ultimei raportari a INBI „Matei Bals”

Ce măsuri s-au luat

„Este vorba despre o rezervă care are un circuit corespunzător, în sensul că are intrare şi ieşire direct în exterior. Avem echipament de protecţie pentru cei care ajung în zona respectivă, mă refer la cadrele medicale. Este o tânără în jur de 30 de ani, care vine din China de Sud, după cum mi-au spus colegii de la Suceava. Mâine dimineaţă, la Institutul Naţional Matei Balş vor ajunge produse patologice, adică probe de sânge, exudat faringian, exudat nazal, pentru confirmarea sau infirmarea infecţiei cu coronavirus. Pacienta este adusă la Spitalul de Boli Infecţioase pentru izolare, pentru supraveghere de specialitate şi tratament simptomatic aferent. Din câte ştiu, când a fost adusă la noi pacienta acuza dureri de cap şi tuşea, simptome care pot anunţa şi o viroză sau o gripă sezonieră. Având în vedere legătura acestei paciente cu zona geografică respectivă, trebuie să excludem orice suspiciune şi să facem toate analizele de laborator”, a precizat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalulului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi.