Chiar dacă multe voci o dădeau pe Kovesi cu prima șansă în competiția pentru ocuparea postului pentru funcția de procuror european, se pare că lucrurile nu stau chiar așa. Prima rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul Uniunii pe tema numirii unui procuror-șef al Parchetului European s-a terminat fără a se ajunge la niciun un rezultat. Potrivit unor surse europene citate de jurnaliștii de la G4Media.ro următoarea rundă de negocieri va avea loc săptămâna viitoarte, pe 27 martie.
Pentru conducerea Parlamentului European, Laura Codruța Kovesi se bate cu Francois Bohnert. Kovesi a primit un vot faviorabil în 26 februarie în comisiile LIBE (justiție, libertăți civile și afaceri interne) și CONT (control bugetar) din Parlamentul European. În schimb, Francois Bohnert, a fost primul după votul ambasadorilor statelor membre UE din COREPER.
Dacă nici pe 27 martie nu se va lua o decizie, atunci echipele de negociere ale Parlamentului European şi Consiliului UE se vor mai întâlni și pe 4 aprilie şi 10 aprilie.

Între timp, Kovesi a primit o nouă veste proastă, ea fiind dată în judecată. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul București în 14 martie 2019. Fosta șefă a DNA a fost audiată luni la Instanţa supremă într-un proces în care Inspecţia Judiciară contestă un ordin prin care Kovesi a desemnat-o pe consiliera sa, judecătoarea Dana Tiţian, să efectueze un control la DNA Suceava şi DNA Iaşi. Inspecţia Judiciară o acuză pe Kovesi de abateri disciplinare, pe motiv că nu avea voie să desemneze un judecător să controleze activitatea unor procurori.

Acţiunea disciplinară a fost respinsă de Secţia pentru procurori a CSM pe data de 13 iunie 2018, însă Inspecţia a atacat decizia la Instanţa supremă.

„Nu am comis nicio abatere disciplinară. Am fost timp de şase ani procuror general al României şi am emis zeci de ordine, unele în vigoare şi acum. Cu privire la abaterile disciplinare care mi se impută, acuzaţia este extrem de neclară. Nu o să găsiţi în ordinul respectiv faptul că eu am dispus un control asupra procurorilor. Acel tip de control era prevăzut în regulamentul de ordine interioară. Ar trebui să fim deranjaţi că vine un judecător şi ajută un procuror să îşi facă ordine în activitate? Avem procurori detaşaţi la Ministerul Justiţiei şi nu am auzit că a fost deranjat cineva de controale. Am fost cercetată de Inspecţia Judiciară că am dispus un control şi în alte lucrări am fost cercetată că nu am efectuat controale. Care ar trebui să fie conduita unui manager? Nu am dispus un control pentru a afecta imaginea procurorilor, aşa cum susţine Inspecţia Judiciară, pentru că acel control era confidenţial. Eu nu sunt un om perfect, dar niciodată nu am încălcat legea. Cum a cuantificat Inspecţia Judiciară rezultatul acelui control? A făcut măsurători că încrederea în justiţie şi procurori a scăzut? Sunt procuror de 24 ani şi nu am încălcat legea niciodată. Din octombrie 2018, am fost cercetată disciplinar în 4 dosare, am 40 de verificări disciplinare deschise şi peste 20 de dosare penale. Este ciudat cum am reuşit să le fac pe toate în ultimul an”, a spus Kovesi.

Te-ar putea interesa și: