Un adevărat cutremur se anunţă în justiţie: Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, să anuleze Hotărârea Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 3 ianuarie 2019, respectiv aprobarea compunerii completurilor de 5 judecători pentru anul 2019. Decizia a fost luată într-un proces deschis de Camelia Bogdan împotriva CSM. Decizia Curţii de Apel nu este executorie şi nici definitivă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este cea care va pronunţa sentinţa finală în acest dosar.

“Soluţia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată exc. lipsei de interes invocată de pârâtul CSM. Admite acţiunea reclamantei Bogdan Camelia. Admite în parte act. conexă formulată de recl. Goga Octavian. Anulează Hot. nr. 1535/2018 a CSM-Secţia pentru judecători şi Hotărârile nr. 179/2018 şi nr. 2/2019 ale Colegiului de conducere al ÎCCJ. Respinge ca neîntemaiată cererea formulată de recl. Goga Octavian de suspendare a executării actelor administrative contestate. Ia act că nu s-au solicitat chelt. de judecată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare pe capătul de cerere privind suspendarea executării şi în termen de 15 zile în ceea ce priveşte anularea hot. contestate. Cererea de recurs se depune la CAB. Pronunţată în şed. pb. azi, 02.10.2019, cu aplicarea art. 396 alin. 2 Cpc.”

Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţine decizia luată astăzi de Curtea Apel Bucureşti, toate deciziile completurilor de cinci judecători din 2019, inclusiv condamnările definitive, vor putea fi anulate, potrivit stiripesurse.ro.

Actele administrative anulate de Curtea de Apel sunt Hotărârea CSM prin care s-au stabilit „efectele Deciziei nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale a României în ceea ce priveşte completurile de 5 judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru anul 2019”, „Hotărârea Colegiului de conducere nr. 2 din 3 ianuarie 2019 – aprobarea compunerii completurilor de 5 judecători pentru anul 2019” şi „Hotărârea Colegiului de conducere nr.179 din 20 decembrie 2018 – măsuri pentru organizarea tragerii la sorţi a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019”.