Fostul deputat Cristian Boureanu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, în dosarul în care este acuzat că a lovit un poliţist rutier. Iniţial, Boureanu primise în iunie 2018 la Judecătoria Sectorului 1 o condamnare de doi ani şi două luni cu suspendare, pedeapsă scăzută de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi nouă luni închisoare cu suspendare.

CAB a mai decis ca Boureanu să stea doi ani sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, perioadă în care trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În plus, magistraţii au decis prelevarea de probe biologice de la Boureanu, care vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. În acelaşi dosar, prietena lui Boureanu, Laura Dincă, a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 2.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

CAB a menţinut şi decizia pe latură civilă, prin care Boureanu a fost obligat să plătească 7.000 de euro daune morale către poliţistul Andrei Ovidiu. În iulie 2017, Boureanu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni de ultraj, iar Laura Teodora Dincă pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit procurorilor, pe 9 iunie 2017, în jurul orei 1,30, maşina în care se afla Cristian Boureanu, alături de prietena lui, a fost oprită în trafic de un echipaj de poliţie rutieră pe bd. Aviatorilor din Capitală.

În momentul în care poliţiştii i-au solicitat documentele de identitate, Boureanu s-a manifestat violent, a ameninţat un poliţist şi i-a prins acestuia degetele mâinii drepte, prin închiderea portierei autoturismului, i-a rupt cămaşa uniformei şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice. Poliţistul a reacţionat şi l-a lovit pe Boureanu, acesta căzând la pământ.

Boureanu a fost imobilizat, încătuşat şi condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări. Fiind într-o stare avansată de ebrietate, lui Boureanu i s-a făcut rău, el fiind transportat apoi la Spitalul Floreasca, anunță Agerpres.

Potrivit Parchetului, fiind audiată în calitate de martor, pe 9 iunie şi 6 iulie 2017, prietena lui Boureanu a făcut afirmaţii mincinoase şi a creat o situaţie favorabilă fostului deputat. Astfel, declaraţia din 6 iulie 2017 este în contradicţie cu cea anterioară şi cu probatoriul administrat în dosar.