Incidentul a fost confirmat de Ministerul Apărării rus, care susţine însă că nava americană este cea care a acţionat neprofesionist interpunându-se pe traiectoria celei ruseşti, transmite Reuters. Potrivit Flotei a 5-a americane, distrugătorul USS Farragut desfăşura joi o misiune de patrulare de rutină când nava rusească s-a apropiat excesiv.

Nava americană a recurs la cinci sunete de sirenă, semnalul internaţional de alertă maritimă, pentru a determina ambarcaţiunea rusească să-şi schimbe traiectoria.

”Iniţial, nava rusească nu a reacţionat, dar în final şi-a modificat traiectoria şi cele două nave s-au îndepărtat una de cealaltă”, precizează US Navy, adăugând însă că ”deşi nava rusească a luat în final măsuri, reacţia sa întârziată înainte de a respecta regulile internaţionale de navigaţie în cazul unei apropieri agresive a sporit riscul unei coliziuni”.

Flota a 5-a americană a publicat pe Twitter o înregistrare a video a incidentului, în care se vede cum nava rusească se apropie rapid din spate de USS Farragut şi îşi schimbă direcţia în ultimul moment.

În replică, Ministerul Apărării rus a declarat că nava americană a acţionat neprofesionist, întrucât s-ar fi interpus pe traiectoria celei ruseşti, acţiune pe care a catalogat-o drept o încălcare intenţionată a normelor maritime internaţionale.

Conform regulilor internaţionale de navigaţie, o navă care doreşte să treacă în faţa unei alte nave trebuie să se asigure că execută manevra fără riscuri, aminteşte Agerpres.