Perioada de proiectare și realizare a autostrăzii Târgu Neamț-Iași este estimată să dureze patru ani.

„Alocăm fonduri de la bugetul de stat, luăm măsuri pentru atragerea de fonduri UE și dezvoltarea proiectelor în parteneriat-public privat, astfel încât să realizăm obiectivele de infrastructură așteptate de mulți ani de către români. Aprobăm azi studiul de fundamentare al proiectului strategic de investiții în parteneriat public-privat autostrada Târgu-Neamț – Iași, vital pentru regiunea Moldovei. Valoarea totală a investiției este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar perioada de proiectare și realizare a autostrăzii este preconizată să dureze 48 de luni”, a spus Dăcnilă înainte de şedinţa de Guvern.

Proiectul are în vedere realizarea a 68 km de autostradă, precizează premierul.

Citeşte şi: Ștefan Mandachi în stare de șoc! Ce s-a întâmplat cu metrul de autostradă construit! Dezastru pentru #șîeu

„Efectele economice de atragere a investițiilor în această regiune, dar și sociale sunt evidente mai ales că autostrada se racordează la drumul de mare viteză București-Suceava aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor. La începutul lunii aprilie proiectul va fi oferit investitorilor care doresc să își asume proiectarea și construcția acestei autostrăzi. Așa cum am menționat, voi monitoriza cu prioritate ca și la acest obiectiv toate procedurilor să se realizeze cu rapiditate”, a punctat Dăncilă.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat la sfârşitul anului trecut licitaţia pentru revizuirea studiului de fezabilitate a autostrăzii Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni, parte a viitoarei şosele de mare viteză ce va lega Ardealul de Moldova.

Autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni este o alternativă pentru traficul internaţional de tranzit care se va desfăşura între Coridoarele de Transport Pan-European IV şi IX. Autostrada care va lega Transilvania de Moldova a fost împărţită în trei tronsoane: Târgu Mureş- Ditrău (91,6 km), Ditrău – Târgu Neamţ (118 km) şi Târgu Neamţ -Ungheni (100,6 km).

Cu o lungime totală de 310 kilometri, costul autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni este estimat la 4,07 miliarde de euro, conform Master Planului General de Transport.

Citeşte şi: Autostrăzi doar pe hârtie. Ce se întâmplă cu autostrada Moldova. Muncitorii au plecat