Alan Garcia, fost președinte al Peru, s-a împușcat în gât atunci când poliția a venit să îl aresteze. Politicianul în vârstă de 69 de ani a fost transportat de urgență la spitalul Casimiro: Ulloa, aflându-se în stare gravă.

Potrivit unei televiziuni locale, America, Garcia a intrat în comă după ce a fost operat de urgență. Avocatul fostului președinte peruvian a declarat că starea sa de sănătate este „delicată”.

„În acest moment este operat. Să ne rugăm la Dumnezeu să îi dea putere”, a declarat el.

Garcia a fost președinte din 1985 până în 1990 și din 2006 până în 2011. El este acuzat de luare de mită de la o firmă braziliană, Odebrecht, acuzații pe care le neagă și acuză că este persecutat politic.

Cu toate acestea, compania a recunoscut că a plătit mită de aproape 30 de milioane de dolari în Peru începând din 2004.

În urmă cu un an, Garcia a cerut azil politic în Uruguay după ce i-a fost interzis să părăsească țara, dar cererea i-a fost respinsă, conform News.ro.