Un armistiţiu a intrat în vigoare în regiunea Idleb, o provincie dominată de rebeli şi jihadişti în nord-vestul Siriei, conform unui acord ruso-turc, a transmis armata rusă.
”Un armistiţiu a fost instituit în zona de dezescaladare de la Idleb, conform unui acord cu partea turcă” începând de joi de la ora 11.00, a anunţat joi seara într-un comunicat Centrul rus pentru Reconciliere în Siria, fără să facă alte precizări.

În pofida unui armistiţiu anunţat în august, regimul sirian al lui Bashar al-Assad, susţinut de Moscova, şi-a multiplicat în ultimele săptămâni bombardamentele sângeroase la Idleb, ultimul bastion al rebelilor, dintre care unii sunt susţinuţi de Ankara, provocând un aflux de deplasaţi către Turcia, conform news.ro.

Sute de oamenii mutaţi în urma bombardamentelor

Numai în decembrie aproximativ 284.000 de persoane au  fost deplasate de bombardamente şi confruntări armate în sudul provinciei Idleb, potrivit ONU.

Anunţarea acestui armistiţiu intervine în urma unei întâlniri la Istanbul, miercuri, între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, care au evocat doar scurt situaţia din Siria într-o declaraţie comună, potrivit news.ro.

Ankara a îndemnat marţi Rusia ”să oprească atacurile regimului” asupra Idlebului şi a cerut respectarea unui acord încheiat în august.

Războiul din Siria, izbucnit în martie 2011 în urma reprimării în sânge de către Damasc a unor manifestaţii în favoarea democraţiei, s-a soldat cu peste 380.000 de morţi – între care peste 115.000 de civili – şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.