Poliția este în alertă după ce Ninel Peia, candidat la alegerile prezidențiale susținut de Partidul Neamul Românesc, a dispărut în cursul nopții de miercuri spre joi de la hotelul din Cluj unde era cazat.

Informația a apărut pe surse iar jurnaliștii de la Hotnews au susținut că Peia efectua activități de campanie electorală în Cluj Napoca. El beneficia de protecție  SPP care îl însoțea la hotelul unde era cazat.

Ninel Peia urma să fie preluat de echipa SPP a doua zi, la 8 dimineața. Candidații la prezidențiale beneficiază de protecția SPP doar pe perioada în care desfășoară activități electorale.

Cu toate acestea, în jurul orei 1,17 noaptea, acesta a plecat din hotel, îmbrăcat în costum și cu o borsetă, potrivit surselor citate. El s-ar fi îndreptat într-o direcție necunoscută.

Alerta a fost dată a doua zi dimineața când nici de ofițerul SPP nici de staff-ul de campanie nu au mai putut lua legătura cu el.

În urma acestui incident, a fost sesizată poliția și a fost informată familia acestuia, fiind în desfășurare o anchetă în acest caz, au precizat sursele citate.

„În această după-amiaza, IPJ Cluj a fost sesizat de către Serviciul de Protecție și Pază despre dispariția lui Ninel Peia, candidat la președinția României. Acesta s-a cazat ieri la un hotel de pe raza municipiului Cluj-Napoca, iar în această dimineață nu a mai fost găsit și nici nu a mai răspuns la telefon. În cauză se efectuează cercetări. Facem precizarea că persoana în cauză beneficia de serviciile de protecție și pază doar pe perioada activităților publice din cadrul campaniei electorale, el fiind văzut pe imaginile de pe camerele de supraveghere părăsind hotelul, în cursul nopții, la ora 1.17 minute”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.