România devine, de la un an la altul, parte tot mai importantă în dezvoltarea tehnologiilor viitorului. Centre de cercetare și dezvoltare ale unor mari companii din întreaga lume apar și se dezvoltă acolo unde forța de muncă este calificată, infrastructura permite creșterea și autoritățile oferă sprijinul necesar. Un caz aparte este cel al gigantului german Bosch, companie cu peste 400.000 de angajați la nivel mondial și cu vânzări anuale care depășesc 78 de miliarde de euro. Deși românii cunosc marca Bosch în special datorită electrocasnicelor și mașinilor-unelte care nu lipsesc din gospodărie, grupul cu sediul în Stuttgart a făcut din țara noastră un cap de pod al afacerilor sale încă din 2007 când divizia sa Bosch Rexroth a deschis o fabrică destinată producției de componente de tehnologie liniară în Blaj. Nu mai puțin de 313 milioane de euro a investit de atunci Bosch în România pentru a ajunge, în 2017, să aibă aici 6.500 de angajați în patru entități.

 

Mașinile devin inteligente cu ajutorul inginerilor din Cluj

În acest an Bosch România a demarat o nouă investiție de 25 de milioane de euro menită să asigure un sediu comun tuturor cercetătorilor din Cluj-Napoca ai companiei. Clădirea care va îi va găzdui pe cei aproape 400 de specialiști implicați în dezvoltarea unor tehnologii inovatoare din domenii precum conducerea automatizată, Internetul lucrurilor (Internet of Things) și industria conectată (Industria 4.0) va fi situată în centrul oraşului Cluj-Napoca, într-un nou campus de software, denumit DaVinci. Finalizarea acestui proiect este prevăzută pentru anul 2019. Conform lui Mihai Boldijar, directorul general Robert Bosch SRL, compania „și-a extins activitățile de cercetare și dezvoltare în ultimii cinci ani, astfel că am decis să construim propria noastră clădire care să găzduiască Centrul de Inginerie din Cluj. Acest lucru confirmă încă o dată angajamentul Bosch de a dezvolta soluții și tehnologii pentru viitor în România, cu experți locali”.

Mai bine de jumătate dintre angajații Bosch din orașul de lângă Feleac își concentrează activitatea către zona de software destinată mașinilor autonome ale viitorului și lucrează în strânsă legătură cu uzina companiei din Jucu și cu alte centre de cercetare ale grupului. „Lucrăm acum la cel mai înalt nivel, direct cu sediul central al Bosch și facem schimb de algoritmi de calcul. Nu am putea lucra unii fără ceilalți. Practic, dacă am închide centrul din Cluj, am bloca activitatea întregului grup”, a mărturisit Dennis Raabe, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca. Acesta a adăugat și că „pe termen lung, centrul ar putea avea 500 de angajați, dar asta va depinde de piață și de solicitările clienților și partenerilor noștri. Deocamdată, vom grupa aici toți angajații noștri din oraș. Ei au loc în prima clădire, deci, deocamdată, nu are rost să o începem pe cea de-a doua aflată în plan. Clădirea nouă, care se va întinde pe aproximativ 17.000 metri pătrați și va avea șase etaje, va oferi angajaților noștri atât condiții de muncă inspiraționale, cât și restaurante, spații de recreere, o sală de sport și parcări subterane”.

Extindere și la Jucu

Conform oficialilor Bosch din România, centrul din Cluj-Napoca nu va îngloba și zona de cercetare și testare de la Jucu. „În centrul din Cluj vor fi relocați toți specialiștii noștri din oraș, dar vom păstra laboratoarele de la Jucu. Nu are sens să faci în oraș, de exemplu, un laborator de 3.000 de metri pătrați. Tocmai de aceea extindem și suprafața construită de la Jucu, dar acesta este un alt proiect. Acolo contruim o a doua facilitate de producție pe același amplasament. În acea clădire se vor afla și laboratoarele. La Cluj, în noul centru, se va afla divizia de dezvoltare de software, iar la Jucu se află uzina și laboratoarele pentru dezvoltarea și testarea altor produse”, a explicat Mihai Boldijar.

 

Mașinile complet autonome, încă departe

 

Programele dezvoltate de IT-iștii din Cluj, destinate mașinilor viitorului, sunt menite să susțină noile tendințe din întreaga industrie auto, însă vehiculele complet autonome sunt încă departe. „Societatea are nevoie de timp pentru a accepta mașinile autonome. Asta nu se va întâmpla în următorii cinci ani. Vom vedea, pe rând, mașini de nivel 3 și 4, dar pentru nivelul 5 mai avem mult de așteptat. Poate în Asia să se întâmple mai repede. Dar asta numai pentru că ei sunt dispuși să creeze zone speciale în orașe în care să circule doar mașini autonome. Acolo nu va avea acces nicio mașină condusă de un șofer. Într-un astfel de spațiu vehiculele autonome se pot dezvolta mult mai repede și mai sigur. Dar asta nu se poate întâmpla în aglomerări urbane ca Stuttgart sau Cluj, de exemplu. Pe scurt, mașinile complet autonome vor circula mai întâi în zone mici, rezervate strict lor și bine controlate. Apoi, pas cu pas, aceste zone se vor extinde. Dar va dura ani buni”, a detaliat viziunea sa asupra mașinilor autonome de nivel 5 Dennis Raabe, directorul Centrului de Inginerie din Cluj-Napoca.