„Deci am putea opri a doua cocoaşă a dromaderului, am putea aplatiza a doua cocoaşă. Dromader sau cămilă? Nu-mi mai aduc aminte dacă dromaderul sau cămila are două cocoaşe. Hmmm. Verificaţi”, a transmis premierul pentru tabloidul The Sun, conform agerpres.ro

Premierul britanic a făcut totodată apel la concetăţeni

Dromaderul sau cămila africană are o singură cocoaşă, iar cămila asiatică, sau bactriană, are două, menţionează dpa.

În martie, la începuturile pandemiei, Boris Johnson se angajase să „aplatizeze sombrero-ul”, celebra pălărie mexicană, referindu-se tot la reprezentările grafice ale evoluţiei acesteia, aminteşte AFP.

De asemenea, Boris Johnson a făcut totodată apel la concetăţeni să respecte interdicţia de a forma grupuri mai mari de şase persoane, inclusiv copii, atât în interior cât şi în exterior, valabilă în Anglia. Celelalte membre ale Regatului Unit decid propriile reguli sanitare.

Johnson a subliniat că vrea să evite un nou lockdown, care ar avea efecte devastatoare pentru mediul de afaceri şi economia deja slăbită, dar a precizat că se are în vedere reintroducerea unor restricţii privind programul pub-urilor din Anglia.

Numărul infectărilor raportate cu noul coronavirus în Marea Britanie, în creştere în ultimele săptămâni, a fost de aproape 4000 miercuri, numărul total de contaminări începând din martie ajungând la 378.000, cu peste 41.500 de decese asociate, cel mai ridicat bilanţ din Europa.

Decizie radicală în Marea Britanie

Întâlnirile între prieteni sau familii vor fi interzise în Birmingham, al doilea oraş ca mărime din Marea Britanie, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19, au declarat vineri autorităţile locale, în condiţiile în care epidemia ia amploare în toată ţara, relatează AFP.

Cel puţin 41.600 de persoane au murit în Marea Britanie ca urmare a infectării cu noul coronavirus. Rata de replicare virală („R”) se situează în prezent între 1 şi 1,2, adică peste nivelul care duce la o accelerare a contaminărilor.

În total, 3.539 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate vineri în Marea Britanie, conform cifrelor guvernamentale, cel mai mare bilanţ zilnic după 17 mai.

În Birmingham, un oraş cu 1,1 milioane de locuitori din centrul Angliei, rata contaminării cu COVID-19 a crescut de la 30,1 la 75 de cazuri la 100.000 de locuitori.

„Începând de marţi, 15 septembrie, locuitorii din Birmingham nu se vor mai putea întâlni cu alte familii, în interior sau în grădini private”, a avertizat consiliul local într-un comunicat.

„Ştiu că este dificil, mai ales când ne-am obişnuit să ne vedem prietenii şi familia, dar este esenţial să respectăm aceste reguli şi să ne protejăm reciproc în faţa creşterii bruşte a ratei de infecţie”, a spus Ian Ward, care conduce Consiliul municipal din Birmingham.

Localnicii pot merge în continuare la cafenele, restaurante sau magazine, dar nu se pot întâlni cu persone din alte gospodării.

„Ştiu că este frustrant că puteţi merge la pub dar nu să vă vedeţi familia, însă dovezile pe care le avem arată că rata infecţiei a crescut în principal din cauza interacţiunilor sociale, în special a adunărilor private”, a explicat Ward.

În faţa creşterii rapide a epidemiei de COVID-19 în ţară, premierul britanic Boris Johnson a anunţat săptămâna aceasta interzicerea adunărilor la care participă mai mult de şase persoane provenite din gospodării diferite în Anglia, conform Agerpres.