Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind organizarea unui referendum național. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni

Președintele a decis să-i cheme pe români, pe 26 mai, în ziua alegerilor europarlamentare să se exprime prin vot cu privire la două chestiuni: interzicerea amnistiei și grațierii și interzicerea adoptării OUG în domeniul infracțiunilor, pedepselor.

„Luând act de preocuparea intensă și constantă a societății românești față de necesitatea combaterii fenomenului corupției, a asigurării integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, precum și de nevoia unui cadru legislativ coerent și stabil,

Având în vedere Hotărârea Parlamentului României nr. 8/2019 privind solicitarea Președintelui României referitoare la organizarea unui referendum național consultativ cu privire la probleme de interes național,

În temeiul prevederilor art. 2, art. 90 și art. 100 alin. (1) din Constituție, precum și ale art. 2 alin. (1) lit. c), art. 11, art. 12 alin. (2) și art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare,

Președintele României decretează:

Art. 1. – Poporul român este chemat să își exprime voința cu privire la următoarele probleme de interes național:

1. interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție;

2. interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.

Astfel, cetățenii sunt chemați să răspundă la două întrebări prin da sau nu:

1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”

2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

Președintele Klaus Iohannis va transmite un mesaj public la ora 19.00.