Gheorghe Dincă a ajuns marți dimineața în faţa medicilor de la INML pentru a fi expertizat psihiatric. Criminalul din Caracal a fost scos din penitenciarul Jilava şi dus la Insitutul National de Medicină Legală pentru a afla dacă suferă sau nu de vreo boala psihică. Dincă a mai fost internat la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi a avut un diagnostic de sindrom anxios depresiv, scrie a1.ro.

Diagnosticul principal la externare a fost acela de „Tulburări organice de personalitate și de comportament din cauza unei boli, vătămări și disfuncții cerebrale”, iar ca diagnostice secundare: „Tulburări mentale și de comportament datorate folosirii alcoolului, sindromul de dependență, sindrom amnezic, hepatită alcoolică”, notează Antena 3.

Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, iar ulterior i-a incinerat corpul. De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie. Anchetatorii au găsit, în butoiul invocat, cenuşă, fragmente de oase şi dinţi, iar analizele efectuate de Institutul de Medicină Legală Bucureşti au arătat că, în proporţie de 99,93%, acestea aparţin Alexandrei Măceşanu.

De asemenea, anchetatorii au găsit, la indicaţiile lui Dincă, la liziera unei păduri din Caracal, în saci, cenuşă şi resturi de oase, însă analizele legiştilor nu au putut stabili dacă acestea aparţin Luizei Melencu, o nouă expertiză urmnd să fie făcută în Statele Unite. Dincă este acuzat de trafic de minori, viol şi omor calificat.

Te-ar putea interesa și: