Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a susținut că este evident că programul de relansare economică semnat de Guvernul Orban este copiat programul PSD.

„Vi-l dau pe cel din 2016 şi îl comparaţi şi veţi vedea – este copiat. Culmea, sunt copiate şi anumite pasaje pe care deja PSD le-a realizat”, a afirmat Ciolacu, într-o conferinţă de presă. El a insistat pe ideea că PSD va depune o moţiune de cenzură în Parlament și că aceasta va trece.

„Când vom depune moţiunea de cenzură, cu ce program economic vom veni pe termen scurt, până la alegerile generale, pe care să îl expunem atât românilor, colegilor din Parlament, dar nu în ultimul rând preşedintelui Iohannis când va lua decizia pe cine desemnează prim-ministru – este totuşi atributul meu şi al colegilor mei de a lua această decizie în interiorul partidului”, a punctat Ciolacu.

Acuzații grave

Un cunoscut analist economic spune că, mai mult, Guvernul a copiat anumite cifre greșit. La rândul său, analistul economic Adrian Câciu a precizat că ideile bune înjurate trei ani au fost preluate, „li s-a schimbat culoarea și au devenit „salvatoare”. 

„Astăzi se relansează programul „Îndrăznește să crezi” evident cu un alt nume și câteva mici modificări față de anul 2016.

Am citit acest program, voi îl veți citi după ora 18.

Nu pot decât să recomand ca, după împrumutul la scara largă a ideilor din programul de guvernare 2017-2020, un pic de smerenie și de decență s-ar cuveni.

Nu putem spera la un mulțumesc, sunt prea mulți eroi de carton care vor trage spuza pe turtă.

Ca și concluzie nu pot decât să constat că ideile bune injurate trei ani au fost preluate, li s-a schimbat culoarea și au devenit „salvatoare”.

Revin cu analiza de context si cost de oportunitare pentru că sunt si niste aberatii pe acolo. De corelații între măsuri nici nu mai spun.

PS din păcate nici copiatul nu mai e ce a fost.

Veți avea autostrăzi în 2030!

Veti avea spitale regionale în 2027 conform noului program deși contractele au termen de finalizare 2029.

În tot acest timp, cei care vă promit așa ceva vor încasa salarii.

Iar voi….veți avea….sănătate și speranță”, a comentat pe pagina sa de Facebook, Adrian Câciu.