Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a declarat după închiderea urnelor că în urma rezultatelor de tip exit poll este în turul doi. Liderul PSD a declarat duminică seară, imediat după difuzarea exit-poll-urilor care o dau pe locul secund, că nu se teme de faptul că votul masiv din Diaspora (peste 660.000 de voturi) ar putea răsturna votul din țară. Dăncilă le-a mulțumit votanților și primarilor PSD.

„Vreau să multumesc tuturor romanilor care au iesit la vot. Multumesc presedintilor din judete, militantilor nostri. Acest vot ne onoreaza, dar ne si responsabilizeaza. Suntem in turul doi, conform rezultatelor exit poll. Multumesc celor care au votat cu inima. Speram ca in 2 saptamani cat mai multi romai sa ni se alature. Votul dat azi ne ajuta sa ne continuam campania electorala. Vom veni in fata romanilor cu ce vrem sa facem pentru ei. Noi nu vrem sa eliminam nicun partid politic. Lupta noastra va fi pentru Romania, pentru echilibru si consens”, a spus Dăncilă.