Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a venit cu replica după ce Violeta Alexandru, actualul ministru PNL, a scris pe Facebook că peste 45.000 de dosare de recalculare a pensiilor sunt în întârziere, în medie cu până la 3 luni, iar în unele cazuri se ajunge și la o întârziere de 6 luni.

„O să încerc să fiu extrem de delicat, având în vedere că vorbim de o femeie. O să spun doar atât, un amatorism dus la extreme. Am văzut acea intervenție pe pagina de Facebook. Una e situația dosarelor nefinalizate și în termen și alta e situația dosarelor nefinalizate cu termen depășit. Doamna se uita pe intrări, pe ceea ce a intrat în luna septembrie.

Degeaba încercau colegii să îi explice că nu ală e numărul, ci e mult mai mic. Încerc să fiu delicat, dar nu prea reușesc. Aceasta este o bătaie de joc adusă politic asupra lucrătorilor din Casele Teritoriale de Pensii, care sunt așa puțini.”, a spus Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, la Antena 3.

Noul ministru PNL al Muncii scria pe pagina sa de Facebook că ceea ce se întâmplă în prezent cu pensionarii este nedrept și va schima lucrurile, pentru că se poate mai bine și mai simplu. De asemenea, Violeta Alexandru a precizat că va face publică situația pensiilor în cursul săptămânii viitoare.

Te-ar putea interesa și: