Subiectul „autonomia Ţinutului Secuiesc” revine din nou în actualitate, de data aceasta în urma declaraţiilor lui Kelemen Hunor. Vicepremier în Guvernul României, liderul UDMR a vorbit marţi seara, într-o emisiune tv, despre acest subiect.

Kelemen Hunor consideră că o astfel de discuţie necesită „o abordare extrem de echilibrată şi cu argumente”. El subliniază totuşi că nicio formă de autonomie nu poate leza unitatea şi integritatea teritorială a României.

Autonomia Ţinutului Secuiesc: Astea sunt lucrurile care trebuie precizate de fiecare dată

„Noi am spus de fiecare dată şi sunt de acord cu dumneavoastră că trebuie o abordare extrem de echilibrată şi cu argumente şi de fiecare dată trebuie să spui că nici autonomia locală, nici autonomia regională, nicio formă de autonomie nu lezează unitatea statului român şi integritatea teritorială.

Astea sunt lucrurile care trebuie precizate de fiecare dată şi eu încerc când discutăm serios şi cu argumente despre orice formă de subsidiaritate sau de autonomie să încep cu această frază: nu lezează integritatea teritorială şi unitatea naţională”, a spus Kelemen Hunor la Antena 3.

Preşedintele UDMR a mai subliniat că autonomia Ţinutului Secuiesc nu înseamnă secesionism. Este vorba despre subsidiaritate şi aducerea deciziilor la nivelul comunităţii şi e valabil pentru orice comunitate locală, scrie Agerpres.

„Da, există această sensibilitate, zic eu absolut fără nicio bază, dar o înţeleg, da, fiindcă oamenii au impresia că autonomie înseamnă secesionism. Nu înseamnă secesionism. Universităţile sunt autonome, sunt regii autonome, nu există secesionism.

Decizii lăsate în mâna comunităţilor locale, în cele mai multe domenii

Autonomie înseamnă că tu decizi despre viaţa ta. În ceea ce priveşte această idee a subsidiarităţii, e valabilă pentru fiecare comunitate locală, nu e valabilă doar pentru Secuime, nu e valabilă doar pentru o anumită parte a ţării. Da, acolo unde trăiesc maghiari sau alte comunităţi etnice, intervine o altă chestiune: competenţa lingvistică, asta este ceva în plus faţă de Oltenia, faţă de Moldova, faţă de Muntenia: o competenţă lingvistică în relaţia cu autorităţile, dincolo de şcoală, dincolo de instituţiile culturale.

Dar, în rest, lucrurile ar trebui să meargă paralel: decizii lăsate în mâna comunităţilor locale, în cele mai multe domenii, cu mici excepţii, asta am spus de fiecare dată. Fiindcă relaţiile externe, Justiţia, Apărarea, Ordinea Publică de fiecare dată trebuie să rămână la nivelul autorităţii centrale. Despre acest lucru vorbim”, a mai spus Kelemen Hunor.

Acesta a punctat faptul că şi Secuimea face parte din România, ca şi Ţara Moţilor, Dobrogea sau alte regiuni, în ţara noastră existând mai multe identităţi regionale.

Acuzaţiile lansate de Klaus Iohannis

Kelemen a făcut referire şi la afirmaţiile din luna aprilie ale preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit căruia PSD a făcut o înţelegere cu UDMR ca „să dea Ardealul ungurilor”. Şeful statului a greşit la acea dată, afirmă din nou Kelemen Hunor. Liderul UDMR consideră că acestea au făcut parte din campania electorală de la acea vreme, însă nu pot fi uitate.

„Nu se uită aceste lucruri, dar în a ţine minte lucrurile nu schimbi trecutul. A ierta şi a trece mai departe, schimbi viitorul. Noi acum ne-am întors cu faţa spre viitor şi vreau să cred că vom reuşi să construim împreună ceva”, a mai afirmat vicepremierul României.

El a mai menţionat că a mai propus şi va mai încerca să propună ca problematica minorităţii maghiare să fie scoasă din dezbaterile şi luptele politice interne. De fiecare dată apar tensiuni şi se pune la îndoială loialitatea maghiarilor din România, spune el.

„Dacă de fiecare dată când partidele mari româneşti intră în război, nu cu noi, nu cu ţara, nu cu cetăţenii, cu ei, că aşa e în politică şi ne bagă pe noi în această luptă, atunci imediat apar tensiuni. Oamenii spun ‘domnule, stai, stai că dacă acela spune că ungurii vor să fure Ardealul, că maghiarii vor să facă rău României, e o problemă undeva’.

„E ţara noastră, am rămas aici, nu am plecat”

De fapt, noi niciodată nu am vrut, nu vrem şi nu vom face rău României, nici eu nici colegii mei. E ţara noastră, am rămas aici, nu am plecat, aşa cum nu au plecat nici părinţii noştri, nici străbunicii, nici bunicii noştri. Noi vrem să construim o ţară mai bună, împreună cu românii. Deci, asta trebuie să fie perspectiva.

Dacă tot timpul se pune la îndoială şi sub semnul întrebării loialitatea maghiarilor din România, asta e o problemă: fiindcă eu m-am născut aici, sunt cetăţean român şi exact cum orice om din această ţară respectă ţara şi eu sunt loial, sunt şi maghiarii. Să nu se pună la îndoială niciodată loialitatea maghiarilor din România, fiindcă nu e corect”, a arătat Kelemen Hunor.

În legătură cu folosirea steagului secuiesc, liderul Uniunii a ţinut să precizeze că acesta face parte din simbolistica unei comunităţi din România şi „nu este împotriva românilor sau a României”, aşa cum nici „secuii nu sunt împotriva românilor şi a României”.