Antena 3, este singurul post TV de știri cu stații locale, după ce Digi 24 a decis să închidă posturile din teritoriu. Așadar, noile posturi regionale Antena 3, vor transmite, în general, programele stațiilor de la București, dar vor avea și program propriu.

De asemenea, conform legislației audiovizuale, vor putea include în spațiile publicitare reclame din zona locală.

„S-au găsit niște soluții și de business și din toate punctele de vedere. Consider că programul local este o problemă în momentul de față la unele dintre stații, în sensul că procentul acestora este foarte mic.

Transferul acesta s-a decis ca urmare a faptului că programul local realizat se baza în principal pe informații, pe știri și nu avea nicio treabă cu strategia Antena 1 și Antena Group axată pe divertisment.”, a declarat Norina Ionescu, reprezentantul grupului Intact, în fața Consiliului Național al Audiovizualului, care a aprobat schimbările respective.

Cât de curând va apărea noua variantă a Antenei 1, sub denumirea Antena 3, potrivit Paginademedia.ro.