Partidul lui Victor Ponta, Pro România, continuă să atragă oameni de la PSD. Deputatul Florin Stancu a anunţat că demisionează din Partidul Social Democrat şi că se înscrie în formaţiunea lui Victor Ponta. “Liderii PSD nu au înțeles nimic din votul de pe 26 mai […] Democrația nu mai caracterizează PSD.”, a scris Florin Stancu într-o postare pe Facebook.

“Dragi doljeni, dragi români! După o lungă perioadă de activitate politică în cadrul Partidului Social Democrat, mi-am depus demisia din PSD pentru a mă alătura singurului partid de centru-stânga, social-democrat, pro-european și pro-cetățeni din România. Am ales să fac parte din echipa PRO-România.

Vreau să știți că liderii PSD nu au înțeles nimic din votul de pe 26 mai. Ei consideră că nu au greșit cu nimic față de români și nu vor face nicio schimbare, nici macar de dragul primarilor. Democrația nu mai caracterizează PSD, iar dacă nu faci schimbări nici acum, nu le poți spune românilor că te vei bate pentru ei și că România va arăta mai bine peste un an. […] Sunt convins că românii așteaptă altceva de la noi, iar cu mentalități învechite nu poți oferi politici noi. Toți cei care au curaj și vor să facă parte din echipa celui mai bun Prim-ministru pe care l-a avut România, domnul Victor Ponta, îi aștept alături de noi.”, a precizat Florin Stancu.

Şi Victor Ponta a anunţat într-o postare transferul lui Stancu de la PSD la Pro România, unde va ocupa funcţia de coordonator pentru judeţul Dolj. “Noul coordonator ProRomânia pentru Judeţul Dolj – deputatul Florin Stancu! Echipa ProRomânia creşte în Parlament – dar important este să convingem românii că putem să facem lucrurile altfel – o guvernare mai bună! Suntem ProRomânia – şi tinem cu România!”, a scris Ponta.