Inspectorii Ministerului Agriculturii au aplicat de la începutul anului şi până în prezent sancţiuni contravenţionale în valoare de 118.000 lei în sfera comerţului cu legume – fructe, şi un număr de 110 avertismente, cu planuri de remediere, a anunţat, joi, ministerul.

Majoritatea sancţiunilor sunt aplicate comercianţilor prezenţi în pieţe care nu prezintă documente privind trasabilitatea produselor comercializate, nu nominalizează ţara de origine pe etichete sau chiar nu au etichete la loturile expuse spre comercializare.

”Ministerul Agriculturii, prin inspectorii în domeniul legume – fructe, cât şi Direcţiile pentru Agricultură Judeţene şi a Municipiului Bucureşti verifică permanent respectarea legislaţiei specifice urmărind, în special, ca toate cantităţile expuse spre vânzare să aibă elementele obligatorii din sistemul de etichetare (localitatea în care au fost obţinute, data recoltării, preţul acestora, etc)”, precizează ministerul.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) informează totodată că producătorii autohtoni prezenţi în toate pieţele agroalimentare oferă în această perioadă legume şi fructe proaspete.

”De asemenea, MADR, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) verifică pe tot parcursul anului respectarea normelor prevăzute în Programul Naţional de Monitorizare a Reziduurilor de Pesticide la toată gama de produse româneşti aflate atât în reţelele de comercializare, cât şi pe suprafeţele cultivate de legumicultori sau pomicultori. Până la această dată, au fost prelevate de către inspectorii fitosanitari 2.080 probe şi au fost analizate în laboratorul autorizat şi acreditat al ANF un număr de 2053 probe, iar încă 27 de probe se află în lucru”, adaugă ministerul.

În urma analizelor de laborator nu au fost depistate până în prezent depăşiri ale limitelor maxim admise de reziduuri de pesticide la niciun produs legumicol sau pomicol, ”astfel încât legumele şi fructele româneşti corespund standardelor de calitate şi nu prezintă riscuri pentru consumatori”.