Dl. Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, a declarat în deschiderea ediției de primăvară a TTR: ”Aceasta este cea mai mare manifestare expozițională care are loc în aceste noi pavilioane. Suntem mândri de lucrarea noastră (…), ne prezentăm la un alt standard de calitate în ceea ce înseamnă târguri și expoziții. Vă pot spune de asemenea că în această a XXXIX-a ediție a TTR avem ocupați 15600 mp, cu 2800 mp în plus față de ediția precedentă, avem 291 de expozanți, dintre care 88 străini și 203 români, cu un grad de internaționalizare de 30%, cu prezența a 14 țări și suntem mândri de această participare. Suntem și vom fi întotdeauna aproape de domeniul turismului, atât în calitatea de Cameră de Comerț a României, cât și în calitatea de organizator prin Romexpo.”

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, prezent la deschiderea celei de-a 39-a ediţii a Târgului de Turism al României, a declarat că turismul trebuie să devină principalul contributor la PIB-ul României, un parteneriat mai bun cu asociaţiile patronale fiind necesar în acest sens.

”Vreau să facem împreună din turism principala industrie a României. Avem potenţialul necesar pentru a putea realiza această dorinţă. Putem practica toate tipurile de turism în România. Să nu uităm că avem cea mai frumoasă zonă din toată Europa, poate una dintre cele mai frumoase din lume și aici mă refer la Rezervația Naturală a Deltei Dunării, care este patrimoniu UNESCO. Puțini se pot lăuda cu așa ceva. Avem potențial enorm pe litoralul Mării Negre. De asemenea, avem munți extrem de pitorești cu un potențial de dezvoltare extraordinar pe toate sezoanele, în special pe sezonul rece. Vreau ca principalul contributor la PIB-ul României să devină turismul. Ştiu că avem un deficit de 40% în ceea ce priveşte forţa de muncă calificată în turism, dar din aprilie vom începe un program ambiţios de formare profesională”, a spus Trif.

Acesta a precizat că va lucra împreună cu reprezentanţii asociaţiilor patronale pentru a realiza o Lege a Turismului cât mai eficientă: ”Trebuie în curând să avem o Lege a Turismului. Turismul românesc, de la revoluție încoace, nu a avut o lege care să reglementeze exact și clar toate obiectivele și targeturile. Această lege va simplifica ulterior și tot domeniul de acte normative pe care le avem și care la ora actuală este extrem de stufos și de greoi. Ne-am propus să avem, până la mijlocul anului, o strategie adaptată în turism”, a adăugat ministrul turismului. 

 

Pe de altă parte, reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România au solicitat ministrului ca acest sector să fie pus pe lista de priorităţi a Guvernului. 

În plus, preşedintele ANAT, Nicolae Demetriade, a apreciat că „a sosit momentul ca industria ospitalităţii să creeze bunăstare” şi a cerut ca toţi cei implicaţi în această industrie să se unească pentru acest scop. Demetriade a mai solicitat ca întreg Guvernul să considere turismul o ramură prioritară şi să acorde facilităţi pentru investiţii. ”A venit însă momentul să ne trezim cu toții și să realizăm că industria ospitalității este cea care ar putea să creeze bunăstare pentru întreaga țară, dar pentru acest lucru, așa cum am mai spus și voi susține în continuare cât e posibil, trebuie să convingem guvernanții, toți decidenții politici, să acorde un interes major turismului, să devină o ramură prioritară de dezvoltare a economiei. Trebuie să avem un acces mai facil la fondurile europene, să creăm mecanisme care să ne permită atragerea lor, trebuie ca turismul să fie inclus în lista prioritară cu investițiile din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții. Trebuie să creăm mai multe facilități care, într-un timp foarte scurt, se vor multiplica în economie”, a spus președintele ANAT.

Municipiul București a fost reprezentat în cadrul deschiderii TTR de către dl. Sorin Chiriță, City Manager, Primăria Municipiului București: ”Este unul dintre cele mai importante evenimente ale acestui an de promovare a turismului în România. (…) Vă asigurăm că pentru noi (n.r. PMB) promovarea turismului este prioritară. Numai anul trecut am avut aproximativ 2 milioane de turiști în municipiul București, dintre care aproximativ 1.200.000 turiști străini.” Dl. Chiriță a menționat că București înregistrează o creștere continuă a turismului, iar începând din acest an compania municipală turistică a municipiului are un program de promovare a turismului, cu proiecte ce vor pune în valoare patrimoniul turistic și istoric al capitalei: ”Ne dorim să dezvoltăm împreună cu CCIR și cu ministerul turismului cât mai multe programe de cel puțin anvergura acestuia și avem toată deschiderea către organizațiile profesionale din domeniul turismului”.

Târgul poate fi vizitat în perioada 22-24 februarie (joi-sâmbătă) între orele 10:00 şi 18:00, iar pe 25 februarie (duminică) între orele 10:00 şi 16:00. Biletul de intrare pentru adulţi, inclusiv studenţi, este de 10 lei/zi. Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate au intrare gratuită.

Ajuns la cea de-a XXXIX-a ediție, Târgul de Turism al României rămâne locul ideal de prezentare a celor mai interesante oferte și atracții turistice, atât din România, cât și din strainatate, incluzând: turismul cultural, rural sau de business, turismul de tratament, destinațiile exotice, croazierele și turismul de aventura. Din ofertele companiilor expozante nu lipsesc nici accesoriile și gadget-urile necesare în orice călătorie.

 

Te-ar putea interesa și: