Cătălin Botezatu ar suferi de cancer de colon, conform unor surse, iar medicii i-au extirpat jumătate din intestin. După operație, creatorul de modă a fost supus unei alte proceduri, de chimioterapie hipertermică, prin care orice fel de infecție din organism este eliminată.

Acesta este stabil acum și probabil va urma o perioadă de recuperare. După o perioadă, probabil i se va repune tranzitul în funcțiune. Diagnosticat la timp, cancerul de colon se vindecă. Este necesar un tratament pe o perioadă îndelungată, în funcție de stadiul tumorii, care nu poate fi identificat decât în urma unei biopsii post-operatorii.

Urmează apoi monitorizarea, care înseamnă evaluarea markerilor tumorali, precum și colonoscopie, RMN, CT sau ecografie, în funcție de recomandarea medicului oncolog. Cert este că această boală năucitoare nu mai este mortală, dacă este depistată la timp și dacă tratamentul este administrat corespunzător, iar Cătălin Botezatu cu siguranță beneficiază de cele mai bune condiții.