Campania de informare şi educare privind prevenirea accidentului vascular cerebral (AVC) „Eu ştiu cauzele Accidentului Vascular Cerebral. Aleg să previn!”, a fost lansată în acest sens, marţi, de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti.

Acţiunea, se derulează în perioada 28 octombrie – 11 noiembrie, a fost lansată cu ocazia Zilei Mondială a AVC şi are drept scop informarea publicului cu privire la cauzele, semnele şi modurile de a preveni un accident vascular cerebral.

„Campania este anul acesta puţin mai bogată, este pe o perioadă de aproape două săptămâni. Vom avea în fiecare zi mesaje către public, către specialişti”, a declarat preşedintele ANPP, Vasile Barbu.

El a precizat că în România sunt anual aproximativ 60.000 de cazuri de AVC, 20% dintre acestea apărând pe fond de fibrilaţie atrială. Costurile pentru tratament sunt mari, peste 145 de milioane de euro pe an, din care s-ar putea economisi printr-un tratament preventiv cel puţin 60%.

La costurile de tratament, susţine Vasile Barbu, se adaugă cele legate de pensionări anticipate, pierderea veniturilor şi beneficiilor datorate activităţii la locul de locul de muncă, plăţile pentru diferite grade de handicap, costurile de recuperare şi/sau îngrijire.

AVC reprezintă una dintre principalele cauze de morbiditate şi mortalitate pe plan mondial şi cea mai importantă cauză de dizabilitate pe termen lung în Europa, iar modificările demografice au dus la o creştere atât a incidenţei, cât şi a prevalenţei afecţiunii, a transmis, marţi, Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă, cu ocazia Zilei Mondiale a AVC.

Ministerul recomandă verificarea regulată a tensiunii arteriale, descurajarea fumatului şi a consumului cronic de alcool în cantităţi mari, activitatea fizică regulată şi o dietă cu conţinut scăzut de sare şi grăsimi saturate şi bogată în fructe, legume şi fibre.

Ministerul Sănătăţii derulează, începând cu anul 2015, programul pilot „Acţiunea Prioritară pentru Tratamentul Intervenţional al AVC” prin intermediul căruia pacienţii cu AVC ischemic acut pot beneficia de tratament prin tromboliză intravenoasă în primele 4 – 5 ore de la debutul primelor simptome.

„În perioada 2015 – 2018, aproximativ 1.830 pacienţi au beneficiat de tratament, suma cheltuită fiind de 12.767.000 lei. Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a extins programul (…) de la 10 la 43 de spitale distribuite pe teritoriul a 36 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Se aşteaptă ca, în următorii doi ani, aproximativ 6.000 de pacienţi cu AVC să beneficieze de acest tip de terapie, ceea ce va duce la o scăderea semnificativă a consecinţelor extrem de severe ale acestei afecţiuni”, a precizat comunicatul MS.

Conform specialiştilor, recunoaşterea imediată a semnelor unui accident vascular cerebral este extrem de importantă, întrucât tromboliza intravenoasă nu poate fi efectuată decât în primele patru ore şi jumătate de la debutul primelor semne. Astfel, orice pacient care dezvoltă brusc asimetrie a feţei, scădere de forţă musculară cu slăbiciune a unui braţ sau/şi a unui picior, tulburare de vorbire sau tulburare de coordonare a membrelor ar trebui să se prezinte de urgenţă la spital.