Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României – BNR a decis vineri reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituţiilor de credit la nivelul de 6%, de la 8%, începând cu perioada de aplicare 24 februarie – 23 martie 2020 şi menţinerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei la nivelul de 8%.

Potrivit unui comunicat al BNR, instituţia a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an.

Trebuie precizat faptul că aceasta este a 13-a oară consecutiv când BNR decide păstrarea ratei dobânzii la acest nivel.

Ultima dată când BNR a decis creşterea ratei dobânzii de politică monetară, de la 2,25% la 2,50% pe an, a fost în 7 mai 2018.

Dobânda la depozite rămâne neschimbată

De asemenea, în şedinţa de vineri, CA a mai luat hotărârea de a menţine rata dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,5% pe an şi rata dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,5% pe an.

De precizat că rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în decembrie la 4,04%, după ce a crescut în noiembrie până la 3,77%, potrivit datelor INS.

Cu o rată oficială a dobânzii la depozite net inferioară ratei anuale a inflației, cei care hotărăsc să își țină banii la bănci practic nu au nimic de câștigat.

Din contră, valoarea reală economiilor lor se depreciază, erodată de scumpirile din economie, care nu sunt compensate de dobânzile oferite de bănci.