Datele raportate de bănci în luna mai la Centrala Incidentelor de Plăţi din cadrul Băncii Naţionale a României, care arată o creştere de peste opt ori faţă de luna precedentă, nu se explică prin scăderea abruptă a capacităţii de plată a firmelor, ci printr-o serie de greşeli în redactarea unor bilete la ordin, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu. "Nu este vorba de dezechilibre în economie, de faptul că firmele nu îşi mai pot respecta angajamentele de plată. În cursul lunii mai, au fost câteva bilete la ordin scrise greşit, cu neconcordanţe între valorile scrise în litere şi cele în cifre. Conform legii, băncile trebuie să ţină cont de valorile exprimate în litere, care, în cazurile menţionate, au fost mult mai mari decât cele reale şi au dus, în final, la această sumă agregată", a explicat Dan Suciu.

Banca Naţională a României a publicat, luni, datele colectate de Centrala Incidentelor de Plăţi, din care reiese faptul că plăţile cu instrumente de debit refuzate de bănci în mai 2015 au crescut de peste opt ori faţă de aprilie şi de peste cinci ori faţă de acceaşi lună a anului trecut, apropiindu-se de 2,6 miliarde de lei. Din 2008, anul declanşării crizei, până în prezent sumele refuzate lunar la plată au depăşit, de câteva ori, valoarea de un miliard de lei, însă niciodată până acum nu au fost mai mari de 1,2 miliarde de lei. Sursa: AGERPRES