Acordul cu UE privind Brexitul a fost respins de două ori de deputații britanici. Theresa May și-ar fi dorit resupunerea la vot pentru a treia oară, însă situația a luat o întorsătură neprevăzută pentru premier.

Speakerul Camerei COmunelor, John Bercow, a anunțat faptul că guvernul nu mai poate supune încă o dată la vot acordul de Brexit, în actuala sesiune parlamentară, invocând o prevedere mai veche care spunea că acordul trebuie modificat pe fond.

Având în vedere că anunțul vine cu doar 11 zile înaintea datei la care Marea Britanie ar fi trebui să iasă, oficial, din UE, Theresa May se vede pusă în situația ingrată de a cere oficialilor europeni o amânare a ieșirii din Uniune.

Este incert pentru moment pentru ce orizont de timp va fi făcută această amânare, lucru care se va stabili după discuțiile dintre Theresa May și oficialii europeni.

Un fapt neprevăzut este reprezentat de faptul că, o prelungire mai lungă a Brexitului va însemna inclusiv că Marea Britanie va trebui să participe la alegerile europarlamentare, alegeri pentru care politicienii și partidele britanice nu s-au pregătit.

Te-ar putea interesa și: