După apariția pandemiei, mai mulți oameni spuneau că miliardarul ar fi implicat în această poveste și au publicat pe internet o înregistrare cu fondatorul Microsoft, care avertiza omenirea încă de acum cinci ani de problemele mondiale.

„Lucrul care ar omorî peste 10 milioane de oameni în următoarele decenii cel mai probabil ar fi un virus foarte infecțios, nu un război. Nu rachete, ci microbi!”, transmitea Bill Gates în cadrul unei conferințe.

Răspunsul oferit de Bill Gates

Într-un interviu transmis la emisiunea „The Daily Show”, fondatorul Microsoft a explicat de ce a făcut acea declarație.

„Nu știam că ne va lovi coronavirusul la finalul anului 2019. Scopul acelei discuții era încurajarea guvernelor pentru a face investiții în domeniu și să răspundem foarte repede pentru a avea un număr foarte mic de cazuri. Nu e un moment în care să spun «V-am zis eu!». Nu am folosit acest timp, având în vedere că era clar că aceasta era cel mai mare pericol pentru a omorî mulți oameni, pentru a fi pregătiți pentru a avea un vaccin. S-au făcut câteva lucruri în anumite țări. Cele mai multe lucruri nu s-au făcut și de aceea ne ia mult pentru a răspunde amenințării.

Mulți oameni erau la fel de îngrijorați, la fel ca mine. Am avut Zika, SARS, MERS, dar am avut noroc că aceste virusuri nu se transmiteau așa ușor, nu erau infecții respiratorii! Am arătat o simulare privind bolile care se transmit pe cale respiratorie și am spus ‘Asta mă ține treaz noaptea!’.

Acum, armele pe care le avem sunt schimbarea comportamentului, distanțarea socială, care înseamnă să stai acasă, și capacitatea de testare pentru a vedea cine trebuie să stea izolat. Fundația mea vrea să arate ce se va întâmpla în viitor. Sperăm ca în șase luni să avem un tratament pentru a reduce decesele. Cea mai bună soluție, care ne va readuce la normal, este să avem un vaccin! Și să-l ducem la întreaga populație pentru a avea imunitate ”, a declarat Bill Gates.