„Sunt 71 (de morţi). Doar în Oaxaca”, a declarat Jesus Gonzalez, un purtător de cuvânt al Autorităţii pentru protecţia civilă. 

Cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa în statul vecin Chiapas, potrivit autorităţilor locale, în timp ce alte patru decese au fost confirmate în statul Tabasco din nord. 

Conform Agerpres, epicentrul celui mai puternic cutremur de pământ ce a avut loc în această ţară în ultimul secol, ce a avut o magnitudine de 8,2, a fost situat în Oceanul Pacific, la aproximativ 100 de kilometri distanţă de localitatea Tonala, aflată pe coasta statului Chiapas, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (United States Geological Survey – USGS). 

Potrivit preşedintelui mexican, Pena Nieto, 50 de milioane de persoane dintre cei 120 de milioane de locuitori ai Mexicului au resimţit acest seism. 

În septembrie 1985, un seism cu magnitudinea 8,1 a devastat o mare parte din capitală şi a făcut peste 10.000 de morţi.