Studiul Academiei Americane de Pedriatie arată că între 16 şi 30 iulie numărul cazurilor de COVID-19 în rândul minorilor a crescut în SUA de la 241.904 la 338.982, evoluţie ce arată o accelerare a ritmului contagierii între minori şi tineri, categorii de populaţie care până recent înregistrau o incidenţă mai redusă a acestei boli.

Copiii reprezintă 9% din totalul cazurilor de coronavirus din SUA

Studiul mai arată că minorii au reprezentat 9% din totalul cazurilor de COVID-19 detectate în SUA în perioada menţionată, 70% din noile infecţii fiind înregistrate în statele din sudul şi vestul SUA. Circa 40% din noile infecţii sunt în rândul hispanicilor, 33% în rândul americanilor de culoare şi 13% în cazul americanilor albi.

20 de minori infectaţi cu noul coronavirus au murit în SUA în ultimele două săptămâni din iulie şi circa 600 au fost spitalizaţi.

În același timp, studiul mai scoate la iveală că populația infantilă prezintă în general simptome mai puțin grave decăt adulții.

Este de menționat faptul că majoritatea statelor din componenţa SUA definesc drept copii persoanele cu vârsta de până la 17 sau 19 ani, dar Florida, unul dintre statele cele mai afectate de pandemie, a coborât acest prag până la vârsta de 14 ani, în timp ce Alabama l-a urcat până la 24 de ani.