„În anul 2019, numărul cauzelor de soluţionat a fost de 27.926, media dosarelor de soluţionat pe procuror crescând de la 137,78/procuror în 2018, la 141 în 2019. La sfârşitul anului, la nivelul Direcţiei, se aflau înregistrate în evidenţa pasivă un număr de 1.273 cauze. Au fost soluţionate 12.810 cauze, media dosarelor soluţionate de un procuror fiind de 64,7 cauze.

Dintre acestea, într-un număr de 10.207 au fost adoptate soluţii pe fond. Din numărul cauzelor soluţionate, ponderea cea mai însemnată au avut-o cele având ca obiect traficul de droguri (71% ), urmată de cauzele având ca obiect infracţiunile informatice (12,18% ) şi de cele având ca obiect traficul de persoane (7,13%)”, a arătat Giorgiana Hosu.

În ceea ce priveşte soluţiile de trimitere în judecată, ea a precizat că, în anul 2019, au fost emise 1.711 rechizitorii şi ARV (acord de recunoaştere a vinovăţiei) cu 3.465 inculpaţi din care 1.029 arestaţi.

„Media dosarelor soluţionate de un procuror cu rechizitoriu sau acord de recunoaştere a vinovăţiei a crescut la 8,64. Din numărul cauzelor soluţionate cu rechizitoriu sau acord de recunoaştere a vinovăţiei în cursul anului 2019 ponderea cea mai însemnată au avut-o cauzele având ca obiect traficul de droguri (65,69% – 1.124), urmată de cauzele având ca obiect criminalitatea informatică (12,80% – 219) şi de cauzele având ca obiect traficul de persoane (8,71% – 149)”, se menţionează în bilanţul DIICOT.

Prejudiciu de aproape un miliard de lei şi 15 milioane de euro

Potrivit sursei citate de Agerpres, prejudiciul total cauzat prin săvârşirea infracţiunilor, în dosarele soluţionate, la nivelul întregii Direcţii, a fost de 959.682.235 lei şi 15.122.325 euro, faţă de anul 2018, când acesta a fost de 517.668.820 lei şi 1.079.436 euro. „Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate prin măsuri asigurătorii în dosarele soluţionate în cursul anului 2019, la nivelul întregii Direcţii, a fost de 191.549.932 lei, în scădere faţă de anul 2018”, a spus procurorul-şef al DIICOT.

Hosu a mai precizat că, pe parcursul anului 2019, au fost monitorizate cu precădere cauzele aflate în lucru mai vechi de 5 ani de la data sesizării ori care au împlinit, în cursul anului 2019, 5 ani de la sesizare. Astfel, la sfârşitul anului 2019 se mai aflau în instrumentarea procurorilor Direcţiei 486 cauze mai vechi de 5 ani de la data sesizării, reprezentând 3,22% din numărul total al celor rămase în lucru, numărul cauzelor mai vechi de 5 ani de la data sesizării soluţionate în cursul anului 2019 fiind de 555, ceea ce reprezintă 4,33% din numărul total al cauzelor soluţionate.

„Activităţile de control întreprinse pe parcursul anului 2019 au relevat drept principale cauze în nesoluţionarea dosarelor mai vechi de 5 ani de la sesizare următoarele: repartizarea succesivă ca urmare a încetării activităţii în cadrul Direcţiei a unor procurori; numărul mare de cauze complexe în domeniul criminalităţii economice repartizate unui procuror; complexitatea activităţii de urmărire penală, mai cu seamă în cauzele având ca obiect infracţiuni economice şi de contrabandă în zona frontierei de Nord-Est a României; procedura dificilă privind efectuarea urmăririi penale atunci când suspectul sau inculpatul este dispărut sau este plecat din ţară fără a se putea identifica locaţia acestuia (cazul este frecvent în materia traficului de persoane sau a traficului de droguri) şi, nu în ultimul rând, fluctuaţia de personal sau lipsa acestuia în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate (a brigăzilor şi serviciilor teritoriale)”, potrivit raportului de activitate al DIICOT.