Biden şi Trump au căzut de acord: E un lucru bun! Ce se va întâmpla în America pe 20 ianuarie? Declaraţie surprinzătoare a preşedintelui staVineri, printr-o postare scurtă pe Twitter, preşedintele în exerciţiu al Statele Unite. Donald Trump a anunţat că nu va participa la ceremonia de învestire a noului lider de la Casa Albă, Joe Biden, care va avea loc pe 20 ianuarie.

Ultima dată când a avut loc un astfel de refuz în SUA a fost în anul 1869, atunci când Andrew Johnson a refuzat să participe la ceremonia de învestitură a președintelui ales Ulysses Grant, relatează BBC.

Potrivit unei surse familiarizate cu subiectul citate de Reuters, la Casa Albă au existat discuţii despre faptul că Trump va părăsi Washingtonul pe 19 ianuarie şi că ar urma să plece la unul dintre resorturile sale din Florida.

Anunţul vine la câteva ore după ce Donald Trump a anunţat că se va concentra pe o “tranziţie ordonată şi liniştită a puterii”, într-o înregistrare video în care a condamnat “atacul odios” asupra Capitoliului şi care s-a apropiat foarte mult de o recunoaştere a înfrângerii în alegeri, deşi aceasta nu a fost menţionată în mod explicit.

Replica lui Joe Biden nu s-a lăsat aşteptată

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, spune că decizia luată de Trump este unul dintre puţinele lucruri cu care cei doi au fost vreodată de acord.

“Mi s-a spus că nu se va prezenta la inaugurare. Este una dintre puținele decizii ale sale cu care sunt de acord. E un lucru bun că nu vine. A reușit să depășească cele mai urâte așteptări pe care le aveam de la el. Este o rușine pentru această țară, ne-a făcut de rușine în toată lumea și nu este demn să se afle în această funcție”, a declarat, vineri, Joe Biden.

Pe de altă parte, el a spus că vicepreşedintele Mike Pence “este binevenit” să asiste la ceremonia de inaugurare: “Aș fi onorat să fie prezent.“

Trump, urmărit penal de Departamentul de Justiţie?

Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii a declarat joi că nu va exclude urmărirea acuzațiilor împotriva președintelui Donald Trump pentru posibilul său rol în incitarea oamenilor care au asaltat clădirea Capitoliului. “Ne uităm la toți actorii, nu numai la persoanele care au intrat în clădire”, a declarat reporterilor Michael Sherwin, procurorul statului Washington, relatează The New York Times.

Procurorul a fost întrebat dacă astfel de anchete îl vor include pe Donald Trump, care i-a îndemnat pe susținători în timpul unui miting în apropierea Casei Albe să meargă spre clădirea unde Congresul urma să valideze alegerea lui Joe Biden. “Ne uităm la toți actorii”, a spus acesta. “Dacă dovezile vor demonstra că există elemente ale unei infracțiuni, vor fi formulate acuzații”.