În cadrul unei conferinţe de presă dedicate comunicării măsurilor din noua fază de ieşire din izolare, premierul Sophie Wilmes a precizat că barurile, cafenelele şi restaurantele vor putea fi redeschide în Belgia, în condiţii stricte, începând de lunea viitoare, 8 iunie.

Astfel, va trebui să fie respectată o distanţă de 1,5 metri între mese şi să se aşeze maxim zece persoane la masă. Potrivit Agerpres, şefa Guvernului de la Bruxelles a mai spus că personalul va trebui să poarte mască, servirea nu va fi posibilă decât la masă şi toate unităţile vor putea închide cel mai târziu la ora 01.00 noaptea.

După două luni de izolare, magazinele şi şcolile s-au redeschis progresiv de la jumătatea lui mai. Noua fază de relaxare a restricţiilor priveşte şi sălile de spectacole şi cinematografele, care sunt autorizate să redeschidă de la 1 iulie, urmând ca repetiţiile fără public şi filmările să fie reluate de la 8 iunie.

În ceea ce priveşte turismul şi călătoriile, relaxarea se va face în mai multe faze începând de lunea viitoare. De pe 8 iunie, excursiile de una sau mai multe zile vor fi din nou permise în Belgia, după ce au fost interzise pe 20 martie.

În plus, a adăugat Sophie Wilmes, „începând cu 15 iunie, Belgia îşi va redeschide frontierele spre şi dinspre ţările aparţinând Uniunii Europene, inclusiv Regatul Unit, precum şi cu celelalte patru ţări din zona Schengen” (Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein).

În ceea ce priveşte călătoriile în afara Europei, Belgia se va axa pe ceea ce se va decide la nivelul UE. De lunea viitoare va fi posibil, de asemenea, ca fiecare să primească la domiciliu zece persoane, în loc de patru persoane în plus faţă de propria familie cum era din 10 mai, ceea ce şefa guvernului a calificat drept o „bulă personală lărgită”.