Problemele cu care se confruntă marile economii europene, principalii parteneri comerciali ai României, au condus la o erodare puternică a exporturilor pe care le realizează economia românească. La acest lucru se adaugă însă și epuizarea potenţialului de creştere a consumului intern, ceea ce va conduce spre o decelerarea a creşterii economice în 2019-2020.

Dealtfel, această tendință a început să se facă deja simțită, iar industria românească se află deja în recesiune, a declarat miercuri Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank, la o conferință pe teme economice.

”Suntem la două trimestre consecutive în care industria a scăzut. Deci din punct de vedere tehnic, industria românească ar fi deja in recesiune. Evoluțiile din industrie sunt foarte influențate cu ceea ce se întâmplă la partenerii noștri comerciali din străinătate. Ceea ce putem vedea destul de clar din grafice este că în România încetinirea este evidentă”, a spus fostul președinte al Consiliului Fiscal.

Dacă nu uităm la exporturile noastre vedem că top cinci țări în care exportăm se află țări cu probleme: Italia, Germania sau Franța. Industria scade pentru ca am avut o performanță foarte slabă a exporturilor. România pare cea mai corelată cu Germania, deși poate părea contraintuitiv, a mai spus Dumitru.

Perspectivele nu sunt deloc roz

Iar perspectivele de creştere economică ale principalilor parteneri comerciali ai României rămân modeste pentru perioada imediat următoare, în contextul unei creşteri economice lente la nivel global. Industria germană a intrat deja în recesiune, pe fondul problemelor cu care se confruntă industria prelucrătoare, cu precădere sectorul auto.

În România, producţia industrială şi numărul salariaţilor în sectorul prelucrător – principala ramură industrială – s-au redus în ultimele trimestre. Dinamica producţiei industriale a devenit recent negativă în cazul majorităţii sectoarelor de activitate din industria prelucrătoare.

Dacă ne uităm la factorii creșterii economice, consumul rămâne motorul acestei creșteri. O privire mai atentă la investiții ne arată că am avut o creștere a investițiilor pe componenta de construcții în timp ce componenta de utilaje a scăzut. Deci am putea spune că investițiile cresc mai degrabă în zona speculativă și mai puțin în zona productivă, în comparație cu alte state, a apreciat economistul.

Cu toate acestea, deşi a decelerat comparativ cu trimestrul I, creşterea economică a rămas solidă în trimestrul II: 1% faţă de trimestrul I şi 4,4% faţă de perioada similară a anului trecut, depăşind aşteptările şi consensul analiştilor economici.