Apropiatele alegeri pentru președinția PNL sector 1 agită apele în rândul membrilor din organizație. Dragoș Preda se duelează cu actualul președinte PNL S1, Sebastian Burduja.

Ce proiecte are Dragoş Preda

”Bătălia” se dă în proiecte, mai ales că cei doi sunt apropiați și vechi colaboratori. Preda a anunțat deja strategia, bazată în principal pe identificarea nevoilor și problemelor și apoi identificarea soluțiilor.

Una dintre problemele ridicate, despre care a vorbit și public a fost cea a burselor pentru copiii din sectorul 1, de care actualul primar Clotilde Armand pare că a uitat. Primarul este acela care trebuie să reglementeze prin HCL acordarea acestor burse pe semestrul 2, lucru care nu s-a întâmplat.

Preda a spus că situația a fost semnalată de cetățeni, cei care a inițiat o serie de discuții în ultima perioadă, iar consilierii PNL i-au solicitat de urgență primarului să introducă bursele pentru elevi pe ordinea de zi din ședința de Consiliu Local convocată joi, 24 iunie.

Concret, Preda, care a avut o serie de întâlniri în ultima perioadă cu directori de școli, profesori și părinți pe tema siguranței în școli, ca urmare a tăierii de către bugetul alocat acestora de Clotilde Armand, iar una dintre problemele sesizate de aceștia a fost și neacordarea burselor pentru copii.

”Spitalul, școala, sunt servicii de bază pentru populație. Motivul pentru care ne alegem edilii este ca aceștia să aibă grijă de aceste aspecte. Oamenii trebuie să simtă că politicienienii lucrează pentru ei, să vadă rezultate concrete, palpabile” susține Dragos Preda. ”In urma cu 1 săptămâna am fost sa lansez proiectul pilot al CITY AIR cu senzori de transmitere a calității aerului respirat de elevi in scoli. Tot atunci avertizam cu privire la plățile întârziate ale burselor elevilor la nivelul sectorului 1.” a mai spus Dragoș Preda, conform B1TV.

Contracandidatul lui Preda, actualul președinte al PNL sector 1, Sebastian Burduja, a anunțat, printr-o postare, demersul consilierilor, ca răspuns la cele semnalate de Preda.

”Primarul Clotilde Armand a uitat că trebuie să reglementeze prin HCL situația burselor pentru al doilea semestru, deși s-au cerut de luni de zile toate informațiile de la școli. Așa că am decis să solicităm oficial introducerea de urgență a acestui punct pe ordinea de zi. Nu vom devia nicio secundă de la valorile noastre și de la misiunea de a servi intereselor cetățenilor”, a scris pe Facebook și Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1.