În perioada 20-24 aprilie, Salonul Auto Moto  va reuni în Piața Constituției sute de automobile noi, de epocă și tunate, motociclete, biciclete, trotinete, vehicule electrice, accesorii, servicii, prezentate de parteneri tradiționali, printre care se numără : Alfa Romeo, Citroen, Fiat, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jeep, Kia, Maserati, Mazda, Opel, Seat, Skoda, Suzuki, Volkswagen, Authentic Spirit, DHS, Autovit, Slow Riders, etc. În premieră națională, la Salonul Auto Moto vor fi lansate modelele Fiat Fullback și Suzuki Baleno. La doar o zi după lansarea națională, Ford va prezenta noul Ranger în Piața Cosntituției, iar noul Opel Astra, deținător al trofeelor  „Mașina Anului 2016 în Europa”, „Mașina Anului 2016 în România, și al „Volanului de Aur”, își face debutul  la un eveniment auto, în cadrul SAB, în noua sa variantă de caroserie, break-ul Sports Tourer al cărui test îl găsiți în revista Capital din această săptămână. 
De asemenea, îăn categoria bicicletelor, Eurosport DHS expune peste 25 de modele  din colecția 2016 sub brandurile Devron și DHS. Modelele sunt din clasele: Mountainbike, Urban, Cross-Fitness, City și E-bike.
Discounturile speciale de Paști de până la 25-30%, oferite de dealeri și importatori, vor fi completate de pachete financiare speciale propuse de firmele de leasing si asigurări, precum și de către bănci. La acestea se adaugă ofertele de Black Friday. Vineri seara, 22 aprilie, începând cu ora 22:00, traficul se închide pe bulevardul Unirii și bulevardul Libertății, pentru că în weekend, 23-24 aprilie, atmosfera din Piața Constituției va fi încinsă de competițiile de drift la care participă piloți din România, Bulgaria, Ungaria și Italia, în cadrul International Drift Grand Prix. 
De asemenea, aproape 200 de mașini tunate și motociclete, din București și din țară, vor face spectacol de culoare, sunet și cai putere.
Cu două zile întârziere, pe 22 aprilie, se deschide și „Ediția de primăvară” a SAB&A. Desfășurat la Romexpo, acest eveniment are loc în paralel cu SMAEB (expoziție de motociclete) și Expobike (expoziție de biciclete). Deși nu au anunțat încă mărcile participante și nici vedetele motorizate de la standuri, organizatorii SAB menționează participarea unor companii care vor prezenta autovehicule și autoturisme cu tractiune 4×4, piese și accesorii 4×4, automobile off-road, SUV-uri, sisteme de echipare pentru off-road, autovehicule ECO (hibride și electrice), piese și accesorii pentru autovehicule eco, autovehicule sport, tuning auto-moto, rulote, autorulote, case de vacanță mobile, motociclete, ATV-uri, componente și accesorii moto, biciclete, accesorii pentru biciclete, produse de leasing și asigurari. De asemenea, la Romexpo va fi face demonstrații Terry Grant, deținătorul a 23 de recorduri mondiale.