Pe motiv că a condus şedinţa PSD de miercuri seară în care viceprimarului Aurelian Bădulescu i-a fost retras sprijinul, acesta s-a luat la ceartă cu edilul sectorului 6, Gabriel Mutu. Scena a avut loc într-o încăpere din PMB.

Incidentul a fost confirmat pentru  News.ro de consilierul general Cristian Olteanu şi a avut loc în şedinţa de grup a PSD care avut loc înainte ca să înceapă şedinţa Consiliului General al Capitalei, în timp ce Mutu îi prezenta lui Bădulescu documentele referitoare la retragerea sprijinului.

La un moment dat, Bădulescu a început să îl jignească pe edilul sectorului 6. Potrivit aleşilor generali PSD, edilul Mutu s-ar fi enervat şi i-a tras un pum viceprimarului.

 În urma consultărilor dintre consilierii generali ai PSD, reprezentantul grupului a cerut să se includă pe ordinea de zi și să se voteze pentru revocarea din funcția de viceprimar a lui Aurelian Bădulescu. Consiliul General și-a reluat ședința. ”Sperăm că v-ați rezolvat problemele și haideți să trecem la ordinea de zi!”, a îndemnat unul dintre consilieri.

 

Scandalul dintre cei doi a fost generat de retragerea de către organizația PSD a sprijinului politic pentru Aurelian Bădulescu. Miercuri, în ședința Comitetului Executiv al PSD București, Gabriel Mutu a anunțat că partidul intenționează să-l înlocuiască pe viceprimarul Aurelian Bădulescu, motivând prin faptul că acesta din urmă ar fi avut o atitudine jignitoare în şedinţele CGMB, dar şi în relaţiile cu colegii de partid.

Consiliul General al Municipiului București a respins, joi, solicitarea grupului consilierilor generali PSD de introducere pe ordinea de zi suplimentară a unui proiect de hotărâre privind revocarea din funcția de viceprimar a lui Aurelian Bădulescu.

Ședința CGMB a fost reluată, joi, după o pauză de peste 30 de minute, timp în care a avut loc și o bătaie în camerele din primărie între Gabriel Mutu, primarul sectorului 6, si Aurelian Bădulescu, viceprimar PSD.

 

La reluarea ședinței, în prezența primarului Capitalei, Gabriela Firea, secretarul general al CGMB a spus că din punctul ei de vedere „avand in vedere caracterul de sedinta ordinara, avem nevoie de raportul de specialitate al compartimentului de resort din aparatul de specialitate al primarului” pentru introducerea proiectului de revocare a lui Bădulescu.

Din partea PSD, consilierul general Circa Honorius a spus că punctul de vedere al social-democraților este că în baza legii 215/2001 nu este nevoie de acest raport.

În discuție a intervenit directorul juridic al primăriei Capitalei, care a spus că în opinia sa este nevoie de raport de specialitate.

Consilierii din CGMB au votat, astfel, proiectul de ordine de zi cu 37 de voturi pentur, 8 abtineri si 9 voturi contra.

PSD Bucureşti a decis, miercuri seară, retragerea sprijinului politic lui Aurelian Bădulescu pentru funcţia de viceprimar al Capitalei pe motivă că vorbeşte urât cu colegii din PSD. Noul lider al filialei, Gabriel Mutu, renunţă, astfel, la oamenii primarului Gabriela Firea, la Primăria Capitalei. 

Miercuri seara, Aurelian Bădulescu a declarat public că a mințit în legătură cu dosarul 10 august, dar că ar fi decis să spună adevărul după ce a fost exclus din PSD.