Mai precis, este vorba despre deputatul PMP, Robert Turcescu, cel care a avut o reacție imediată după înregistrarea audio cu Nicușor Dan.

În înregistrarea respectivă se poate auzi cum Nicușor Dan își folosește influența pentru a ajuta oameni de afaceri din Sectorul 4 să nu fie sancționați de către Primărie. În conversația înregistrată se poate auzi numele unui controversat om de afaceri, mai precis Mihai Mitrache, cel care are mai multe probleme cu Primăria Sectorului 4.

În acest context, Robert Turcescu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care transmite faptul că fostul președinte al României, Traian Băsescu va fi primarul Capitalei.

Acesta a mai notat că deși Nicușor Dan dorește funcția de edil al Capitalei, ”este greu la deal cu boii mici”. Mai mult decât atât, deputatul PMP a subliniat că Nicușor Dan are noroc dacă prinde măcar Revelionul în București, făcând trimitere la înregistrarea audio din spațiul public.

Cât despre actualul primar al Capitalei, Gabriela Firea, deputatul PMP susține că ”e dusă din toate punctele de vedere”.

În încheiere, Robert Turcescu a notat pe pagina sa de Facebook, că Traian Băsescu este cel mai potrivit pentru funcția de primar al Capitalei având în vedere că ”vin vremuri grele”.

Mesajul integral al lui Robert Turcescu

Traian Băsescu va fi primarul Capitalei. Aici nu e despre mofturi, fițe și figuri. E, pur si simplu, cel mai bun. Știe ce are de făcut, programul e clar, va așeza Bucureștiul in rindul capitalelor europene.

Nicusor vrea, dar e greu la deal cu boii mici. Daca mai apare vreo lebădă neagră după ce-a aterizat aia gri cu telefonul, nu prinde nici Revelionul in București, darămite fotoliul de primar.

Iar Firea e dusă din toate punctele de vedere.

Fiți pragmatici și realiști: Băsescu e cel mai bun, mai ales ca vin vremuri tare grele…”, scrie Robert Turcescu pe pagina sa de Facebook.