Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au înfăptuit un deziderat de pe vremea USL, „bu avem toată puterea până nu avem justiţia”, e de părere Băsescu, într-o postare pe pagina sa de socializare, chiar la prima oră a dimineții.

”„Nu avem toată puterea până nu avem justiţia” !

Orice om normal cu respect pentru statul de drept ar spune că prioritatea pentru Ministrul Justiţiei şi majoritatea PSD-ALDE în justiţie este corectarea celor peste 100 articole constatate de către CCR a fi neconstituţionale din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

În realitate, Tudorel Toader, Dragnea şi Tăriceanu, în loc să facă o prioritate din corectatea neconstituţionalităţilor din cele două coduri în folosul consolidării statului de drept şi al justiţiabililor, se ocupă de punerea sub control a justiţiei în folosul lor personal şi a partidelor lor, prin ordonanţe de urgenţă.

Vă aduceţi aminte sloganul din 2012 al USL, format din PSD şi PNL, conduse la acea vreme de Victor Ponta şi Crin Antonescu?

„Nu avem toată puterea până nu avem justiţia”.

După ultimele ordonanţe de urgenţă ale lui Tudorel Toader se pare că PSD şi ALDE şi-au atins obiectivul, dar avându-i în frunte pe Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Socialişti şi liberali uniţi în gânduri şi simţiri au acum toată puterea.

Statul de drept este în pericol major!”, a scris Băsescu pe Facebook.