„După ce mai bine de o săptămână anchetatorii au “săpat” la calea de urmat spre epicentrul afacerilor ilegale ale criminalului Dincă, pe măsură ce oamenii se conving că Dincă şi cei care l-au protejat sunt pe un drum fără întoarcere, parte din cei din jurul criminalului şi din victime au început să vorbească în faţa anchetatorilor. Este doar un început timid. Cu certitudine, vor fi tot mai mulţi şi mai implicaţi cei care vor vorbi în perioada următoare,” scrie fostul președinte, într-o postare pe Facebook.

„Sunt convins că procurorii şi poliţiştii vor ajunge în zone extrem de sensibile cu demnitari locali şi de la nivel central din judeţul Călăraşi, Olt şi din alte zone pe care Felix Bănilă şi procurorii lui îi vor executa, pe bună dreptate, fără niciun fel de reţinere. Marea problemă este dacă procurorii DIICOT vor avea forţa să treacă peste complexul de tip DNA şi să execute fără ezitare şi străinii, beneficiari ai serviciilor minorelor răpite, şantajate, umilite de criminalul proxenet şi oamenii lui. Categoric, Dincă nu a fost singur,” mai scrie Băsescu.

„Dar până la capătul anchetei mai este mult, iar doritori de a compromite această anchetă sunt destui. De aceea, este esenţial ca, până la îndepărtatul final al anchetei, procurorii să comunice zilnic, chiar şi atunci când nu pot spune nimic despre evoluţiile anchetei,” spune Traian Băsescu

„Am mai spus-o, Dosarul Caracal este testul care ne va arăta daca justiţia din România este capabilă să aplice legea,” încheie fostul președinte.