Regele Abdullah al Regatului Haşemit al Iordaniei și-a anulat vizita oficială în România, în semn de protest față de declarațiile Vioricăi Dăncilă.

Traian Băsescu explică, într-o postare pe Facebook, cum a fost posibil ca Viorica Dăncilă să fie convinsă să facă o promisiune, „fără a înțelege efectul propriului discurs”.

„Crezând că e ocazia vieţii ei de a se manifesta pe pământ american, Dăncilă a recitat instrucţiunile primite de la Dragnea fără a înţelege efectul propriului discurs. A promis orice a crezut Dragnea că poate să-i impresioneze pozitiv audienţa în folos propriu, nesocotind grav poziţia unitară şi solidară a Uniunii Europene, dar şi politica externă echilibrată a României în Orientul Mijlociu,” declară Traian Băsescu.

Fostul președinte susține de asemenea că anunțul Vioricăi Dăncilă nu face altceva decât să dărâme eforturile politicii externe ale României în Orientul Mijlociu, din ultimii 50 de ani. Mai mult decât atât, promisiunea Vioricăi Dăncilă ne crează probleme și UE, România fiind singurul stat membru care a promis mutarea ambasadei la Ierusalim.

„Primul semnal politic extrem de puternic, este anularea vizitei de stat a Regelui Abdullah al Regatului Haşemit al Iordaniei în România, în condiţiile în care Regele Abdullah este cel mai echilibrat şi respectat şef de stat al lumii arabe, este cel mai bun partener al SUA în lumea arabă şi un mare prieten al României. Dragnea şi Dăncilă au nesocotit interesele României din slugărnicie şi pentru un zâmbet primit peste ocean şi acest lucru îl spun eu, un politician care susţine, respectă, admiră şi iubeşte Israelul şi poporul său. De azi, politica externă a României este dăncilizată şi riscă să devină nesemnificativă, pentru că se face în interesul strict al lui Dragnea şi nu în interesul ţării,” anunță fostul președinte.