Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat că va candida din partea PMP pentru Prămăria Capitalei, în condițiile în care partidele aflate pe dreapta eșicherului politic nu reușesc să realizeze o alianță pentru a o învinge pe Gabriela Firea în alegerile locale de la București.

Băsescu a mai spus că garantează formațiunii din care face parte un scor acceptabil pentru București.

”O discuţie serioasă în PMP”

”Am fost adeptul şi promotorul ideii – dreapta să meargă cu Nicuşor Dan. Dar asta înseamna să mergem măcar într-o alianţă politică. Da, îl susţineţi pe Nicuşor, dar la Consiliul General nu avem liste comune.

Decizia mea este să avem o discuţie serioasă în PMP. În cazul în care nu se realizează o alianţă, să candidez pentru PMP. Garantez partidului un scor acceptabil pentru Bucureşti”, a declarat Traian Băsescu la Adevărul Live.

Băsescu a detaliat: va intra în cursa electorală dacă PNL şi PMP nu ajung la o înţelegere pentru candidaturi comune la Consiliul General.

”Este singura soluţie”

„Sunt hotărât să intru în această competiţie dacă USR şi PNL vor considera că pot să batjocorească PMP-ul, adică să-i spună votaţi-mi-l pe Nicuşor, dar noi nu discutăm cu voi. Responsabilitatea ca Firea va rămâne primar general după aceste alegeri va fi a lor.

Nu poţi să nu faci liste comune la Consiliu. Este singura soluţie să o scoatem pe Firea din fotoliul de la Cişmigiu”, a mai spus fostul președinte.

”Dacă nu vor face acest lucru, mă voi considera dezlegat de obligaţia de a fi lacheu. Cum adică vii şi îmi spui… Cum e posibil să îi spui unui partid care are 10 la sută în Bucureşti: îmi susţii candidatul, dar eu nu te vreau pe liste?

Problema este că nu vrea USR-ul o alianţă cu PMP şi atunci au pus PNL-ul în faţa următoarei opţiuni: ori alianţă cu USR-ul, ori dacă vine şi PMP-ul, USR-ul merge singur. Ăştia sunt termenii în care negociază USR-ul”, a mai spus Traian Băsescu.