Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a declarat joi că Preşedintele Klaus Iohannis are obligaţia să redecreteze starea de urgenţă „dacă vom ajunge la o mie de îmbolnăviri pe zi”.

De asemenea, europarlamentarul susţine că „fiecare cetăţean trebuie să fie conştient că statul nu-l mai poate apăra în acest stadiu” al epidemiei de coronavirus.

”Autoritățile s-au grăbit”

Băsescu a afirmat că autorităţile iau măsuri pentru o „schimbare a reacţiei populaţiei faţă de cei care au condus operaţiunea asta” referitoare la combarea epidemiei de coronavirus.

„Operaţiunea s-a compromis datorită faptului că s-au grăbit. Au cedat presiunii publice care nu au fost la nivelul acela de a fi nevoit să iei măsuri pentru a detensiona situaţia. Puteam să mai menţină un timp condiţiile din starea de urgenţă”, a declarat el, în direct la România TV.

Fostul preşedinte consideră că „poporul român nu e popor care să fii ajuns la un nivel de educaţie în care să înţeleagă că sănătatea lui e dependentă de el însuşi”.

„Fiecare cetăţean trebuie să fie conştient că statul nu-l mai poate apăra în acest stadiu. Statul a greşit planficarea şi a rămas singur în faţa epidemiei”, a spus Traian Băsescu.

”S-a coafat realitatea”

De asemenea, europarlamentarul susţine că transmisia bolii a ajuns „să fie una necontrolată”, iar „colectivităţile sunt parte a sistemului de transmitere a infecţiei”.

„S-a coafat realitatea primei părţi a pandemiei, perioada de instalare. S-au grăbit, deşi au ştiu că nu s-a ajuns în vârf. S-au grăbit să relanseze măsurile, crezând că nu o să fie aşa de groasă evoluţia. Neputând cu epidemia în diminuare, ci au luptat cu ea sau au încetat să mai lupte cu pandemia înainte să ajungă la vârful ei.

Acum plăteşte populaţia costul. Populaţia nu este o populaţie care să se apere singură”, a explicat Traian Băsescu.

„Revenirea la starea de urgenţă este grea, dar dacă vom ajunge să citim cifre de 1.000 seara, de o mie de îmbolnăviri pe zi, măcar simbolic preşedintele are obligaţia să redecreteze starea de urgenţă. Ce alegeri să organizezi în condiţiile în care ai ajuns la 600 de îmbolnăviri pe zi?”, a precizat Traian Băsescu.

Despre Raed Arafat, Băsescu spune că este singurul scos în față de guvernanți, acum, când pandemia pare scăpată de sub control.

„Sincer vorbind, cred că şi-a asumat şi reprezentarea multor altor departament. Când toţi s-au pitit, nu mai apare nici ministrul de Interne, nici şeful Poliţiei, singurul împins în faţă e Arafat mizând pe nivelul ridicat de încredere de care se bucură.

El pare a fi un organizator, un om care a ştiu să valorifice banii publici şi în favoarea imaginii lui.

Din păcate este aruncat şi el se lasă aruncat în a fi singurul care gestionează dezastrul de acum. Cât a fost succes, l-au gestionat şi alţii, acum când devine un dezastru, aflăm că singurul este Arafat, ceea ce nu este adevărat”, a mai spus fostul președinte.