Traian Băsescu merge la vot în ciuda faptului că are anumite rezerve privind întrebările de pe buletinul de vot. Recent, pe 25 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul referitor la întrebările pentru referendum.

Printre altele, în timpul conferinței Traian Băsescu a declarat că „în cazul unui eşec, unii vor considera că au primit legitimitate să facă „zob” legile justiţiei”. De asemenea, fostul președinte și-a arătat susținerea pentru Klaus Iohannis.

„Imaginaţi-vă ce ar însemna să se rateze referendumul sau să se voteze «Nu». Motivul nu este pentru a spune «Da» la întrebări, pentru că le-am criticat încă de când au fost puse. Motivul este legat de efecte, dacă acest referendum nu va întruni cvorumul. Imaginaţi-vă câtă legitimitate vor considera unii că au primit ca să facă zob legile justiţiei şi codurile penale, prin ordonanţe de urgenţă, cum vor vrea. Eu spun asta în condiţiile în care sunt un politician care a avut curaj ca pe vâlvătaia din stradă să spună: uitaţi-vă puţin la legile justiţiei, că pe marea majoritate a modificărilor sunt corecte. Dar n-aş vrea să riscăm”, a afirmat Traian Băsescu, potrivit News.ro.

Traian Băsescu a afirmat că va vota „Da” la referndumul pentru Justiție din data de 26 mai. Fostul șef de stat și-a arătat aprecierea și susținerea pentru actualul președinte al României. Băsescu a afirmat despre Iohannis că are meritul că „a ţinut direcţia către Bruxelles şi că a acoperit oscilaţiile PSD-ului în abordarea pe care a avut-o”.

„Nu ne-a pus, ca ţară, sub semnul întrebării. În concluzie, de grija efectului contrar, votez”, a mai spus fostul şef al statului.

Pe 26 mai, la referendumul pentru Justiție, pe buletinele de vot se vor regăsi următoarele întrebări, la care elctorii vor trebui să răspundă cu da sau nu:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”